Federația Română de Fotbal își manifestă dezaprobarea față de comportamentul antrenorului formației FC Botoșani, domnul Leontin Grozavu, cel care, așa cum reiese din imaginile surprinse de camerele de filmat, l-a lovit pe jucătorul propriei echipe, Cătălin Golofca, în timpul partidei dintre Astra și FC Botoșani, disputată luni, 6 martie, în cadrul etapei a 26-a a Ligii I de fotbal.

Federația Română de Fotbal așteaptă până la finalul zilei de vineri, 10 martie, un punct de vedere oficial în acest caz din partea Ligii Profesioniste de Fotbal, forul care organizează Liga I.

În cazul în care acest punct de vedere oficial nu va fi făcut public, Federația Română de Fotbal, prin secretarul general Radu Vișan, își rezervă dreptul de a sesiza Comisia de Disciplină și Etică.