Vineri, de la ora 21.45, la Nurnberg, campioana mondială Germania primește vizita debutantei Gibraltar. Meciul va fi arbitrat la centru de Alexandru Tudor, ajutat la cele două linii de Aurel Onița și Octavian Șovre. Rezervă va fi Ovidiu Artene. Arbitrii adiționali vor fi Ovidiu Hațegan și Cristi Balaj. Partida contează pentru grupa D a Preliminariilor Campionatului European.

Teodora Albon va fi arbitrul partidei de fotbal feminin Wolfsburg- Neulengbach, din Champions League, optimile de finala, manșa secundă. Întâlnirea este programată miercuri 12 noiembrie, de la ora 18.00. La cele două linii se vor afla Mihaela Gomoescu și Alexandra Apostu.

Radu Petrescu și Radu Ghinguleac au fost delegați să conducă meciuri dintr-o grupă de calificare la Campionatul European de junior Under 19 ani. Este vorba de grupa care va fi găzduită de Irlanda. Alături de țara gazdă mai participă Gibraltar, Malta și Elveția. Radu Petrescu va fi arbitrul meciurilor Irlanda- Malta și Malta- Elveția. Turneul se desfășoară între 12 și 19 noiembrie.

Sebastian Colțescu va fi arbitrul meciului Under 21 Anglia- Portugalia. Acesta este programat joi seară la Burnley. Asistenți vor fi Florin Marinescu și Alexandru Cerei.