În premieră, Supercupa României, meciul care deschide sezonul competițional, întâlnirea dintre campioana Ligii 1 și câștigătoarea Cupei, se va disputa anul acesta pe stadionul Municipal din Botoșani.

Precedentele 18 dueluri au avut loc: în București, de 14 ori, în Cluj-Napoca, de două ori, la Piatra-Neamț și la Constanța. Astfel, Botoșaniul devine cel de-al patrulea oraș din provincie care găzduiește Supercupa României.

Mai sunt bilete doar la peluze

Începând de vineri, 7 iulie, s-au pus în vânzare, la casieriile stadionului Municipal din Botoșani, biletele pentru partida din Supercupa României, dintre FC Viitorul și FC Voluntari. Tichetele de la cele două tribune deja au fost epuizate, astfel că la casieriile situate la intrarea din Calea Națională 44 bis mai sunt disponibile bilete la peluze. Programul casieriilor este următorul:

– Azi, 9 iulie: 12:00 – 21:00

Prețuri bilete

Peluze | 10 lei

Tribune | 20 lei

* Accesul GRATUIT pentru copiii sub 14 ani, doar însoțiți de un adult și având asupra lor bilete valabile, cu valoare zero, care se pot procura de la casele de bilete ale stadionului Municipal din Botoșani sau printate acasă.

Orașul din nordul țării așteaptă deja întâlnirea din această seară, de la ora 21:00. Pe străzi au fost amplasate cupe supradimensionate și mai multe bannere ce promovează duelul dintre FC Viitorul și FC Voluntari. De asemenea, stadionul Municipal este pregătit de primul meci cu trofeul pe masă din istoria lui.