Evenimentul, organizat în premieră de Ambasada României la Copenhaga, a reunit peste 200 de iubitori ai sportului rege. În cadrul competiției au fost înscrise 9 echipe, atât din Copenhaga, cât și din alte orașe precum Kolding, Esbjerb, Slagelse sau Præstø. La finalul unei zile desfășurate sub semnul prieteniei, fairplay-ului și bunei dispoziții, trofeul a fost câștigat de echipa AllStar Romania din Slagelse.

Aceeași formație și-a adjudecat și titlul pentru cel mai bun jucător acordat lui Jean-Claude Bozga, fost jucător în Liga I din România (la F.C. Petrolul Ploiești), actualmente component al echipei HB Køge (care activează în liga a doua daneză) și titlul de golgheter, acordat lui Alexandru Flavius Marchis.

Totodată, premiul pentru cel mai bun portar al turneului a fost atribuit lui Vlad Burlacu, component al echipei Esbjerg fB, ocupanta locului doi din competiție.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul federațiilor de fotbal din Danemarca, respectiv România.