Începând cu data de 6 şi până pe 19 iulie, în Grecia, se va desfăşura Turneul Final al Campionatului European Under 19. La această competiţie va participa şi Alexandru Deaconu, care a fost delegat ca observator de arbitri. Vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor a ajuns azi în ţara gazdă a turneului, acolo unde a asistat la testarea fizică a arbitrilor.

Turneul va debuta cu faza grupelor, care va avea loc între 6 şi 12 iulie. În grupa A se află Grecia, Ucraina, Austria şi Franţa, în timp ce în grupa B se duelează Germania, Spania, Olanda şi Rusia. Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în semifinalele programate a se disputa pe 16 iulie, în timp ce ultimul act al competiţiei va avea loc pe 19 iulie.