Luni, 16 mai, președintele FRF, Răzvan Burleanu, va susține, începând cu ora 12:00, o conferință de presă dedicată lansării noului brand Cupa României.

În cadrul evenimentului care va avea loc în sala de conferințe a Arenei Naționale vor fi anunțaţi și noii sponsori oficiali ai competiției care se află la cea de-a 78-a ediție.

De la ora 13:00, la Arena Națională este programată și conferința de presă a antrenorului lui Dinamo, Mircea Rednic, iar o oră mai târziu, la stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, se va desfășura conferința de presă a celei de-a doua finaliste, CFR Cluj.

În urma centralizării cererilor de acreditare trimise de reprezentanții presei scrise și ai posturilor nedeținătoare de drepturi TV a fost stabilită lista finală a acreditărilor pentru această partidă.

Acestea vor putea fi ridicate astfel:

– Luni, 16 mai, între orele 11:00 – 13:30, în Media Working Area a Arenei Naționale, cu ocazia activităților de presă care vor avea loc.

– Marți, 17 mai, între orele 14:00 – 17:00, la recepția Casei Fotbalului, reprezentații presei din Cluj și toți cei din provincie.

Acreditările de presă și foto/video se vor ridica, în baza legitimației de serviciu, vizată pe anul în curs.

LISTA ACREDITĂRILOR LA FINALA CUPEI ROMÂNIEI