Foto: UEFA

În urma unui concurs organizat de Federația Română de Fotbal împreună cu UEFA, 10 fani au fost desemnați câștigători și vor fi prezenți pe 30 noiembrie la Romexpo, la tragerea la sorți a Campionatului European 2020.

Cel mai important eveniment legat de UEFA EURO 2020 până la startul turneului se va desfășura la București. Pe 30 noiembrie, Romexpo va găzdui tragerea la sorți a grupelor Campionatului European organizat în 12 orașe de pe continent, printre care și Capitala noastră.

La tragerea la sorți vor asista și 10 suporteri care au câștigat competiția derulată de FRF și UEFA. Participanții au trimis clipuri video, în limba engleză, prin care îi invitau pe suporterii din alte țări să viziteze Bucureștiul pe durata EURO.

Câștigătorii au fost aleși în urma a două etape de jurizare în care au fost implicați reprezentanți FRF și UEFA. Participanții de pe lista scurtă au fost contactați pe 8 noiembrie, iar astăzi, 15 noiembrie, îi anunțăm pe cei 10 care vor fi prezenți la tragerea la sorți, dar și la primul meci de la EURO găzduit de București, pe 14 iunie. Aceștia sunt: Teodoros Cliseru, Radu-Lucian Dinu, Dumitru-Doru Marzavan, Gini-Andrei Duță, Victor Coneschi, Kibyusa-Alice Forcoș, Adrian Mihai Sandu, Ștefan Adrian Vișan, Radu-Nicolae Pătrașcu, Dan-Teodor Buțiu.