UPDATE | Ca urmare a efectelor pandemiei în Europa, UEFA a decis ca ediția din 2022 a cursului să se desfășoare online. Țara noastră va fi gazda programului dedicat instructorilor de arbitri și celor de fitness în 2023.


Știrea inițială:

Anul viitor, în perioada 21-24 martie, țara noastră va organiza pentru prima dată cursul RIDE (Referee Instructors Development Excellence) pe care UEFA îl livrează instructorilor de arbitri și celor de fitness.

Sunt așteptați să participe 55 de instructori pentru arbitri și 55 de instructori de fitness, câte doi din partea fiecărei federații afiliate UEFA, împărțiți în patru grupe. Vor fi abordate teme specifice privind instruirea arbitrilor și pregătirea fizică.

Cursul anual se va desfășura la București și are ca principal obiectiv prezentarea ultimelor informații privind aplicarea și interpretarea Legilor Jocului, a metodelor de predare și familiarizarea cu cele mai recente materiale ce pot fi folosite în pregătirea arbitrilor.

Cursul RIDE va fi al doilea eveniment internațional dedicat arbitrajului găzduit de țara noastră după ce, în august 2018, în România a fost organizat și cursul UEFA pentru arbitri de futsal.