Echipa de fotbal a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj şi-a îndeplinit obiectivul la Campionatul European Universitar din Croaţia şi a reuşit să se califice în sferturile de finală. Deşi iniţial regulamentul competiţiei a prevăzut ca după faza grupelor să urmeze semifinalele, o schimbare ulterioară, de care s-a aflat la faţa locului, a permis primelor două clasate din fiecare grupă să meargă mai departe.
Această modificare i-a avantajat pe clujeni, care ar fi avut nevoie de o victorie în faţa nemţilor de la Würzburg, coroborată cu un egal între spaniolii de la Camilo José Cela şi turcii de la Anadolu pentru a câştiga grupa şi a merge în semifinale. Ca urmare a modificării regulamentului, meciul dintre celelalte două colege de serie nu mai conta, cât timp clujenii câştigau meciul cu Würzburg.
Au revenit de la 0-1
Scăpaţi de această problemă, jucătorii pregătiţi de Septimiu Ormenişan au dat totul în partida de vineri seara şi au învins cu 3-1, echipa universităţii din Wurzburg, după ce au revenit de la 0-1 pe tabelă. Românii au avut o determinare în plus faţă de germani, spiritul de sacrificiu arătat pe teren de către Alex Pop şi colegii săi mulţumindu-l din plin pe tehnicianul UBB-ului.
Chiar prea multă determinare a dus şi la o eliminare pe final, jucătorul Sănătăţii Cluj, Bogdan Cristea, văzând cartonaşul roşu, însă acest lucru nu i-a împiedicat pe studenţii români să obţină o calificare imensă în sferturile de finală. “Dubla” lui Alex Pop şi golul lui Horaţiu Popa au făcut ca UBB să termine pe locul doi în grupa C, la egalitate de puncte chiar cu Wurzburg, însă victoria de aseară a fost decisivă pentru stabilirea echipei calificate.
Vor juca în sferturi cu finalista de anul trecut
Pe prima poziţie în grupă au terminat spaniolii de la Camilo Jose, 6 puncte, UBB încheind faza grupelor cu 4 puncte, după o victorie, un egal şi o înfrângere. Românii au stat mai bine şi la golaveraj decât germanii, 5-4 faţă de 2-3, pe ultimul loc al grupei terminând turcii de la Anadolu, cu 2 puncte.
“Am avut un meci greu cu Germania, echipă bazată pe forţă, pe disciplină. Nemţii au şi deschis scorul, dar printr-o mobilizare extraordinară, prin îndeplinirea unor sarcini stabilite de către noi şi printr-o coeziune a grupului am câştigat. Am reuşit să ne impunem la mijlocul terenului şi să ne concentrăm la finalizare, ba chiar puteam face 4-1 la un moment dat, însă Halas a ratat singur cu portarul. Vreau să-i felicit pe toţi jucătorii care au făcut parte din acest lot al României, al UBB Cluj. Sunt foarte mulţumit de cum s-au comportat băieţii până acum, de cum s-au dăruit pentru fiecare metru pătrat de teren. Suntem în sferturi, jucăm cu cei de la Kuban, şi sperăm să mergem cât mai departe în această competiţie”, a spus antrenorul Septimiu Ormenişan.
Meciul cu ruşii de la Kuban State University, echipă care a jucat finala ediţiei precedente a Campionatului European, va avea loc duminică, de la ora 20:00. Victoria contra nemţilor a fost sărbătorită în autocar prin cântece ale României şi ale Universităţii Cluj, dar şi prin coregrafia făcută celebră de naţionala Islandei la EURO 2016.
Iată şi echipa folosită contra celor de la Würzburg: Vaida – Kis, Kereki, M. Ionescu, Hîmpea – Medrea, Bg. Cristea, Rogozan, Ionaşcu – R. Muntean – Al. Pop. Au mai intrat: H. Popa, Halas, Vălean. Antrenor: Septimiu Ormenişan