Marți, 6 mai 2025, a început etapa finală a competiției Liga Liceelor Playerfy, care se va desfășura până vineri, 9 mai, la Sala Polivalentă Dinamo din București.

În această ultimă rundă participă 16 licee – 8 dintre ele și-au câștigat locul prin performanțele din actuala ediție, iar celelalte 8 au fost calificate direct în baza rezultatelor excelente din sezonul precedent. Atmosfera a fost una plină de energie, datorită galeriilor impresionante care și-au susținut liceele și colegii.
În urma meciurilor disputate în prima zi a fazei finale, au fost înregistrate următoarele rezultate:
Colegiul German „Goethe” vs Colegiul Tehnic Dinicu Golescu (3-2)
Colegiul Național „Ion Neculce” vs Colegiul Tehnic Gheorghe Airinei (1-2)
Colegiul Național „Matei Basarab” vs Colegiul Tehnic Feroviar „Mihai I” (1-8)
Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” vs Liceul Tehnologic „Elie Radu” (4-0)
Colegiul Național „Spiru Haret” vs Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” (1-5)
Liceul Teoretic „Ion Barbu” vs Liceul Economic Nr. 1 (3-5)
Colegiul Național „Gheorghe Șincai” vs Colegiul Național „Mihai Eminescu” (3-0)
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” vs Liceul Teoretic „Hyperion” (2-1)
Urmărește evoluția echipelor pe parcursul acestor zile din cadrul turneului final și pe pagina Împreună suntem fotbal!