Etapa a 26-a a Ligii I, ultima a sezonului regular, a fost cea în care s-au stabilit ultimele echipe calificate în play-off.

Cu FC Viitorul, FC Steaua București și campioana Astra (înaintea meciului cu FC Botoșani de luni) sigure de locul în play-off, alte patru cluburi au luptat pentru ultimele trei poziții în faza competiției care va stabili campioana României.

CFR Cluj, învingătoare cu 1-0 pe teren propriu în fața liderului FC Viitorul, CSU Craiova, care a învins o contracandidată la play-off, 1-0 cu Gaz Metan, și Dinamo, 2-0 la Pandurii, completează topul Ligii I. Meciul Astra – FC Botoșani (luni, ora 20:30) va stabili ordinea în fruntea clasamentului.

Tot luni se mai joacă și FC Voluntari – CSM Poli Iași (ora 18:00).

La finalul sezonului regular și înainte de debutul play-off-ului, punctele se vor înjumătăți.

Topul clasamentului înaintea ultimelor două meciuri din sezonul regular:
1. FC Viitorul 26j / 51p, 2. FC Steaua București 26j / 47p, 3. CFR Cluj 26j / 43p, 4. CSU Craiova 26j / 43p, 5. Dinamo 26j / 41p, 6. Astra 25j / 41p

Următoarele echipe vor juca în play-out:
7. Gaz Metan 26j / 39p, 8. FC Botoșani 25j / 32p, 9. FC Voluntari 25j / 30p, 10. CSM Poli Iași 25j / 26p, 11. Chiajna 26j / 25p, 12. Pandurii 26j / 19p, 13. ACS Poli Timișoara 26j / 14p, 14. ASA Tg. Mureș 26j / 12p