Ediţia 2017 a Cupei Regiunilor, competiţie organizată de UEFA şi dedicată fotbalului amator, a ajuns în faza turului intermediar în urma căruia se vor decide cele opt echipe care vor participa în turneul final, în luna iunie a anului viitor. România a obţinut dreptul de organizare al grupei a treia, urmând a găzdui, în perioada 20-24 septembrie, cinci meciuri pe terenul de iarbă al bazei FRF de la Buftea şi unul, programat în ultima zi a turneului, pe stadionul "Anghel Iordănescu" din Voluntari.
În această grupă, România le va avea ca adversare pe reprezentantele Angliei (West Yorkshire League), Rusiei (South Region Russia) şi Serbiei (Vojvodina). Ţara noastră va fi reprezentată de echipa Prahova Muntenia, condusă de pe bancă de Nae Constantin şi Cristian Lupu.
Debutăm marţi contra englezilor
România va disputa meciul de deschidere al grupei de calificare, urmând a întâlni marţi echipa engleză, de la ora 11:00. Al doilea meci al zilei se va disputa de la ora 17:00, între reprezentantele Rusiei şi Serbiei. Joi se vor disputa meciurile celei de-a doua etape, primul de la ora 11:00, între West Yorkshire League şi Vojvodina, iar şase ore mai târziu South Region Russia va da piept cu Prahova Muntenia.
Partidele din cadrul ultimei runde se vor disputa de la aceeaşi oră, 17:00, pe terenuri diferite. La Buftea, West Yorkshire League se va duela cu South Region Russia, în timp ce la Voluntari, Vojvodina va întâlni Prahova Muntenia.
Câştigătoarea turneului se va califica mai departe, urmând a participa la turneul final al Cupei Regiunilor, alături de celelalte şapte câştigătoare de grupe.
Iată şi lotul cu care Prahova Muntenia va aborda competiţia:
Nicolae-Adrian Gheorghe (CS Blejoi), Sebastian Stănulescu (AFC Brebu) – portari
Răzvan Costin Catană (Petrolul 52), Claudiu Stoica (CS Blejoi), Octavian Constantin Gânju (CS Băneşti), Ionuţ Dragoş Pîrvan (CS Cornu), Ştefan Daniel Stanca (CS Blejoi), Vlad Badea (CS Blejoi) – fundaşi
Gheorghe Bărăgan (CS Păuleşti), Vasile Mihai Micu (Petrolistul), Vladimir Angelin Butufei (Petrolul 52), Alberto Gavrilă (CS Cornu), Georgian Alin Bălan (Avântul Zărneşti), Alexandru Dudulescu (Petrolul Băicoi), Laurenţiu Cătălin Ruptureanu (CS Blejoi) – mijlocaşi
George Andrei Băcioiu (CS Cornu), Andrei Dan Ciobanu (CS Păuleşti), Alin Iacob (Metalul Buzău) – atacanţi
Antrenori: Nae Constantin, Cristian Lupu.