Capul de afiş al etapei a 22-a a seriei a cincea a fost derby-ul dintre ocupantele locurilor 3 şi 4, Metalurgistul şi Comuna Recea, meci disputat pe terenul maramureşenilor. Aflate la şase puncte de liderul FC Hermannstadt şi la un punct în spatele celor de la FC Zalău, ocupanta locului secund în serie fiind învinsă vineri, pe teren propriu, de Avântul Reghin, cele două echipe se luptau pentru a trece în clasament în spatele sibienilor şi a reduce distanţa faţă de aceştia.

După o primă repriză echilibrată cu puţine ocazii de poartă, jocul s-a animat în partea a doua a meciului, iar ocaziile mari nu au întârziat să apară. Minutul 66 a adus deschiderea scorului, atunci când Giurgiu a executat un corner de pe partea stânga, balonul a ajuns în suprafaţa careului mic, de unde Asăujan a şutat şi a înscris, speculând debandada din defensivă cugirenilor.

Ameninţaţi de spectrul primei înfrângeri în 2017, oaspeţii au forţat egalarea şi după un sfert de oră a venit răsplata. După un corner de pe flancul stâng, mingea a ajuns la Maftei, care a recentrat, iar Milian Urs, în tentativa sa de a degaja, a trimis în propria poartă. În ciuda eforturilor depuse de ambele echipe, scorul a rămas neschimbat pâna la fluierul de final al arbitrului Ovidiu Mazilu. În urma acestui rezultat, Metalurgistul, Comuna Recea şi FC Zalău se află la egalitate de puncte şi se află, în această ordine, la opt puncte distanţă de FC Hermannstadt.

Iată rezultatele etapei şi clasamentul seriei:

7 aprilie, ora 17:00

Unirea Jucu – CS Oşorhei 4-0 (0-0)
Adrian Şut (56), Alexandru Pop (57), Olimpiu Bucur (61), Daniel Brumă (83 – pen.)
Sănătatea Cluj – CS Iernut 1-0 (1-0)
Adrian Lupu (2)
FC Zalău – Avântul Reghin 0-1 (0-0)
Traian Truţă (90+3)
Gaz Metan Mediaş II – Unirea Dej 5-1 (3-0)
Sebastian Iorga (2), Sabin Lupu (4), Darius Olaru (22), Giuliano Ţili (47, 55) / Florin Blaj (87)

8 aprilie, ora 17:00

ACS Comuna Recea – Metalurgistul Cugir 1-1 (0-0)
Vlad Asăujan (66) / Milian Urs (82 – aut.)
AFC Hermannstadt – Viitorul Ulmeni 2-0 (0-0)
Cătălin Pîrvulescu (70), Radu Necşulescu (90+1)
Recolta Dorolţ – FC Bistriţa 4-0 (2-0)
Zsolt Reszler (23), Bogdan Prădan (44 – aut.), David Vincze (76), Thomas Goț (86)
ASA II Târgu Mureş a stat

CLASAMENT

1. AFC Hermannstadt 21 16 2 3 44-19 50
2. Metalurgistul Cugir 20 13 3 4 46-18 42
3. ACS Comuna Recea 21 12 6 3 42-20 42
4. FC Zalău 21 13 3 5 31-15 42
5. Sănătatea Cluj 21 11 6 4 29-18 39
6. Gaz Metan II Mediaş 21 11 4 6 47-34 37
7. Unirea Jucu 21 11 3 7 39-22 36
8. Avântul Reghin 20 9 2 9 27-25 29
9. Unirea Dej 20 5 8 7 25-27 23
10. Viitorul Ulmeni 20 6 5 9 30-39 23
11. ASA 2013 Tg. Mureș II 20 6 1 13 24-42 19
12. CS Oşorhei 20 5 2 13 23-38 17
13. CS Iernut 20 5 1 14 30-47 16
14. Recolta Dorolț 21 4 2 15 21-44 14
15. ACS FC Bistriţa 21 2 2 17 15-65 8