Cea de-a doua echipă din Liga 3 care s-a calificat în optimile Cupei României este liderul seriei a V-a, AS FC U Cluj, care va da piept miercuri cu Dinamo, pe Cluj Arena, de la ora 20:30.

Până atunci, gruparea pregătită de Adrian Falub are de apărat un avans de două puncte faţă de  următoarea clasată, Performanţa Ighiu, în acest sens urmând a întâlni pe Avântul Reghin, vineri, de la ora 15:30, tot pe stadionul din Cluj-Napoca. De partea cealaltă, Ighiu se va deplasa la Dej, tot vineri, unde o va întâlni pe Unirea, penultima clasată în serie.

Clujenii ţintesc a şaptea victorie consecutivă

"Studenţii" au reuşit să se instaleze în fruntea clasamentului după un parcurs impresionant în ultimele şase săptămâni, concretizat în şase victorii consecutive. După 0-0 cu Sănătatea Cluj, în etapa a şaptea, U Cluj a fost de neoprit, reuşind să înscrie de 18 ori în şase meciuri, cu o medie de trei goluri pe meci. Mai mult, gruparea clujeană nu a mai pierdut din etapa a patra, atunci când Unirea Tăşnad i-a învins cu 2-0, pe terenul sătmărenilor.

CLASAMENTUL SERIEI A V-A DUPĂ 13 ETAPE

"Dacă reuşim să câştigăm cu Reghinul şi la Galda, atunci vom lua o opţiune serioasă de promovare, dar ne va fi foarte greu, pentru că avem meci de Cupă între cele două de campionat. Avem cu Reghinul înainte de meciul cu Dinamo în care va fi foarte greu să-i motivez pe jucători, pentru că, sunt convins, toată lumea se va gândi la meciul cu Dinamo. Apoi, avem cu Galda după acest joc, în care va fi foarte greu să-i recuperezi. Nu ne va fi uşor să câştigăm cele două meciuri din campionat, deşi lupta nu cred că se va termina acum în iarnă, dar vom lua o opţiune serioasă pentru promovare", a declarat Adrian Falub pentru CJSport.ro.

Iată programul penultimei etape a turului seriei a V-a şi rezultatele celor 13 runde disputate până acum:

24.11.2017, ora 14:00
Performanţa Ighiu – Unirea Dej
Sănătatea Cluj – ACS Fotbal Comuna Recea

24.11.2017, ora 15:30
AS FC U Cluj – Avântul Reghin

25.11.2017, ora 14:00
Unirea Tăşnad – Industria Galda
Viitorul Ghimbav – Metalurgistul Cugir
FC Avrig – Gaz Metan Mediaş 2
CS Iernut – Unirea 1924 Alba Iulia

CFR Cluj 2 stă

REZULTATELE SERIEI A V-A, EDIŢIA 2017-2018: ETAPA 1ETAPA 2ETAPA 3ETAPA 4ETAPA 5 | ETAPA 6ETAPA 7ETAPA 8ETAPA 9ETAPA 10ETAPA 11 | ETAPA 12 | ETAPA 13