Primele trei meciuri din etapa cu numărul 17 a seriei a cincea au adus un singur punct gazdelor, obţinut de Sănătatea Cluj în duelul cu Industria Galda. În schimb, satelitul Gazului Metan a pierdut duelul cu Performanţa Ighiu, scor 0-4, îar Unirea 1924 Alba Iulia a fost învinsă cu 1-0 de Comuna Recea. În urma acestor rezultate, echipa din Galda a părăsit podiumul, locul acesteia fiind luat de maramureşenii pregătiţi de Romulus Buia.

CLASAMENTUL SERIEI A V-A

Ziua de sâmbătă a mai programat doar trei partide, în condiţiile în care Viitorul Ghimbav s-a retras din campionat, iar CFR Cluj 2 a primit trei puncte la "masa verde" în această rundă, pentru meciul pe care ar fi trebuit să îl dispute cu gruparea braşoveană.

Avrigul a marcat în ambele porţi, liderul a ratat un penalty

În primele două meciuri disputate ieri, nici Metalurgistul şi nici Avântul Reghin nu au reuşit să plece cu toate punctele puse în joc. Cugirenii au condus timp de 22 de minute la Iernut, fiind egalaţi dintr-un penalty şi au ratat şansa de a urca pe ultima treaptă a podiumului, în locul celor de la Comuna Recea. De la aceeaşi oră, FC Avrig a învins pe Avântul cu 2-1, la capătul unui meci în care scorul final a fost stabilit încă din minutul 17, toate cele trei goluri fiind marcate de gazde.

Ultimul meci al etapei a fost cel dintre AS FC U Cluj şi Unirea Dej, încheiat cu victoria liderului cu 2-0 (foto). A fost cea de-a noua victorie consecutivă a liderului, însă obţinerea ei a fost una mai dificilă decât se credea. Ursu a scos un penalty în minutul 40, dar francezul Kodion, debutant în poarta Dejului, a reuşit să apere lovitura de la 11 metri.

A fost nevoie de intrările lui Goga şi Haţiegan pentru ca tabela să fie modificată, prima dată în minutul 65. Şutul lui Goga l-a nimerit pe Ene, balonul a ricoşat la Haţiegan şi acesta a marcat cu ajutorul bării laterale. Zece minute mai târziu, acelaşi Goga a şutat din nou la poartă, balonul a fost deviat de Kodion şi a ajuns la Cristian Ene, care a îndeplinit o formalitate.

După rezultatele consemnate în această rundă, clujenii au rămas în continuare cu un avans de patru puncte faţă de următoarea clasată, Performanţa Ighiu, în timp ce faţă de locul trei, ocupat de Comuna Recea, au nouă puncte avans.

Iată rezultatele etapei şi marcatorii:

vineri, 9 martie, ora 15:00
Gaz Metan Mediaş 2 – Performanţa Ighiu 0-4 (0-2)
Cătălin Tineiu (3, 86), Claudiu Oara (11 – pen.), Cristian Seiwerth (80)

Unirea 1924 Alba Iulia – ACS Fotbal Comuna Recea 0-1 (0-0)
Romario Rus (53)

Sănătatea Cluj – Industria Galda 1-1 (1-1)
Alexandru Gaşpar (23) / Daniel Lupşan (32)

sâmbătă, 10 martie, ora 15:00
CS Iernut – Metalurgistul Cugir 1-1 (0-0)
Ionuţ Cheţan (77 – pen.) / Marian Codrea (55)

FC Avrig – Avântul Reghin 2-1 (2-1)
Marius Cosovan (12), Adrian Cîrstean (15) / Andrei Lascu (17 – aut.)

sâmbătă, 10 martie, ora 15:30
AS FC U Cluj – Unirea Dej 2-0 (0-0) (foto)
Iuliu Haţiegan (65), Cristian Ene (75)

Viitorul Ghimbav – CFR Cluj 2 0-3
Viitorul s-a retras în pauza de iarnă şi va pierde toate meciurile returului la "masa verde"

Unirea Tăşnad a stat