După ce a obţinut promovarea matematică în Liga 2, în urma eşecului suferit de FC Voluntari II în runda precedentă, SCM Piteşti şi-a continuat seria de meciuri fără eşec din actualul sezon cu o victorie la scor de neprezentare în faţa celor de la Urban Titu. Piteştenii au punctat prin Năstăsie, autor a două goluri şi Adrian Stoica, iar echipa pregătită de Nicolae Dică a rămas în continuare singura din primele trei eşaloane care nu a pierdut măcar un singur meci în actualul sezon.

Din această etapă, seria a treia a rămas oficial fără CS Podari, echipă care s-a retras din campionat. Cum abandonul echipei doljene a avut loc în timpul returului, toate rezultatele din tur vor fi păstrate, în timp ce restul vor fi omologate ca victorii la masa verde în favoarea adversarilor. În condiţiile în care Podariul acumulase opt puncte în retur, clasamentul a suferit schimbări importante, cele mai avantajate fiind echipele satelit ale cluburilor SC FCSB SA şi CS U Craiova, ambele învinse de gruparea pregătită de Victor Naicu.

Iată rezultatele etapei şi clasamentul seriei:

21 aprilie, ora 17:00

SCM Piteşti – Urban Titu 3-0 (0-0)
Ionuţ Năstăsie (58, 63), Adrian Stoica (77)
ACSO Filiaşi – Sporting Roşiori 0-0

22 aprilie, ora 17:00

Concordia Chiajna II – CS U Craiova II 5-2 (2-1)
Alin Ghidurea (19), Marian Constantinescu (23), Daniel Rogoveanu (47, 90+2), Marius Cocîrlă (88) / Alin Manea (43), Sebastian Tatulea (55)
FC Aninoasa – Atletic Bradu 1-4 (1-2)
Sorin Pahonţu (4) / Nicolae Ruţă (6, 62 – pen.), Alexandru Dumitrache (26), Alexandru Golban (88 – pen.)
FC FCSB II – ACS Şirineasa 0-0
FCM Alexandria – FC Voluntari II 2-1 (1-1)

Liviu Floricel (25 – pen., 86 – pen.) / Raphael Stănescu (13)

CS Podari – Flacăra Moreni 0-3
Gazdele s-au retras din campionat în timpul returului şi vor pierde la masa verde toate meciurile din retur

CS Mioveni II a stat

CLASAMENT

1. SCM Piteşti 23 18 5 0 59-12 59
2. Atletic Bradu 23 10 5 8 44-40 35
3. Flacăra Moreni 22 9 7 6 32-20 34
4. FC Voluntari II 22 9 7 6 38-32 34
5. SC Fotbal Club FCSB SA II 22 9 6 7 35-35 33
6. Concordia Chiajna II 23 9 6 8 34-34 33
7. Sporting Roşiori 2008 22 9 5 8 30-28 32
8. FCM Alexandria 22 9 5 8 25-24 32
9. ACSO Filiaşi 22 7 10 5 30-24 31
10. FC Aninoasa 23 7 10 6 28-24 31
11. CS Mioveni II 22 8 6 8 31-34 30
12. CS U Craiova II 23 7 6 10 33-35 27
13. Urban Titu 23 3 8 12 25-45 17
14. ACS Șirineasa 22 5 2 15 17-43 17
15. CS Podari 22 3 4 15 16-47 13