Foto: arenaolteana.blogspot.com

Două dintre cele zece serii ale eşalonului al treilea au suferit o modificare în clasament ca urmare a partidelor jucate vineri, însă liderii detronaţi pot reveni pe primul loc la finalul meciurilor de sâmbătă

FCSB 2, satelitul liderului din Liga 1 a făcut scor cu un alt satelit din primul eşalon, cel al Concordiei Chiajna. Cu câte trei goluri marcate în fiecare repriză, echipa antrenată de Bogdan Vintilă a trecut pentru moment pe primul loc în seria a patra, cu un punct mai mult decât CSA Steaua.

Pentru a reveni în fruntea clasamentului, fostul lider are nevoie de o victorie în deplasarea de la Progresul Spartac, ocupanta locului 3. Un egal i-ar menţine pe locul secund, deoarece FCSB 2 are un golaveraj mai bun.

Cealaltă schimbare de lider a avut loc în seria a şasea, acolo unde Vediţa Coloneşti MS (foto) a reuşit ce nu a putut fostul lider, ACSO Filiaşi şi anume să ia toate punctele din duelul cu FC Pucioasa. Dacă Filiaşi a obţinut săptămâna trecută doar un egal la Pucioasa acasă, în schimb Vediţa a învins la limită, 1-0, dar pe propriul teren. Filiaşiul poate reveni pe primul loc doar cu o victorie în meciul cu Flacăra Moreni, deoarece la egalitate de puncte Vediţa are pentru moment avantajul golaverajului.

Liderul seriei a doua, primul eşec acasă după şase luni

Seria a doua a programat vineri derby-ul dintre liderul Dacia Unirea Brăila şi ocupanta locului 4, CSM Focşani, aflată la 6 puncte distanţă. Singura şansă a vrâncenilor de a rămâne în cărţi pentru unul dintre cele două locuri care duce la prima rundă de baraje pentru promovarea în Liga 2 era o victorie la Brăila, ceea ce au şi reuşit.

Conduse cu 2-0, după dubla lui Moisi, gazdele au revenit prin Paliu, dar soarta meciului a fost decisă de penalty-ul lui Negruţ, iar Dacia Unirea a suferit un nou eşec pe teren propriu după o pauză de şase luni. Cu victoria de ieri, Focşaniul a ajuns la trei punte de primele două clasate, dar Suporter Club Oţelul are un meci mai puţin jucat şi poate deveni noul lider dacă scoate cel puţin un egal cu Viitorul Ianca.

Două meciuri amânate din cauza intemperiilor

În seria a cincea şi în seria a şaptea nu s-au putut disputa toate partidele programate, câte una în fiecare serie fiind amânată pentru sâmbătă, din cauza terenului impracticabil ca urmare a căderilor de zăpadă. În celelalte partide de vineri, liderii celor două serii s-au impus cu goluri marcate în repriza a doua. Corona a trecut de Astra 2 prin golul lui Linguraru, în timp ce Viitorul Şelimbăr s-a impus în faţa Dăeştiului prin golurile lui Tătar şi Moga

Scorul etapei a fost reuşit de liderul seriei a opta

Seriile opt şi nouă au avut câte două meciuri în program, în prima fiind adjudecate de oaspeţi, iar în a doua de gazde. Şoimii Lipova a câştigat la limită derby-ul ultimelor două clasate pe podiumul seriei a opta disputat în deplasare şi s-a distanţat la trei puncte de învinsa ACS Poli Timişoara. În schimb, Crişul s-a distrat cu ultima clasată, reuşind scorul zilei, după un 8-0 cu câte patru goluri pe repriză.

În seria a noua, meciurile disputate s-au terminat cu acelaşi scor, 3-1. Liderul Unirea Dej a mai făcut un pas spre baraj, în timp ce Sticla Arieşul i-a provocat al zecelea eşec stagional ultimei clasate, Industria Galda.

Iată şi rezultatele meciurilor de vineri:

SERIA 2

ACS Dacia Unirea Brăila – CSM Focşani 2007 1-3 (1-2)
Andrei Paliu (39) / Andu Moisi (18, 31), Sergiu Negruț (85 – pen.)

SERIA 4

SC Fotbal Club FCSB SA 2 – CS Concordia Chiajna 2 6-0 (3-0)
Gabriel Simion (34), Alexandru Buziuc (40), Laurențiu Ardelean (44, 67), Alexandru Stan (48), Antonio Dănilă (72)

CS Baloteşti – Fotbal Club Rapid 2 0-4 (0-2)
Alexandru Despa (6), Nichifor Georgescu (9), Andrei Ioniță (75), Vlad Ghineț (77)

SERIA 5

AFC Astra 2 – CSM Corona Braşov 0-1 (0-0)
Radu Linguraru (67)

SERIA 6

ACS Unirea Bascov – ACS FC Academica Clinceni 2 2-0 (0-0)
Alin Călin (55, 75 – pen.)

ACS Vediţa Coloneşti M.S. – AS FC Pucioasa 1-0 (1-0)
Nicolae Ruţă (45)

SERIA 7

ACS Viitorul Şelimbăr – CS Viitorul Dăeşti 2-0 (0-0)
Daniel Tătar (72), Robert Moga (75)

SERIA 8

ACS Poli Timişoara – CS Şoimii Lipova 0-1 (0-1)
Vlad Filimon (36)

ACS Fortuna Becicherecu Mic – CS Crişul Chişineu Criş 0-8 (0-4)
Gelu Velici (6, 14, 64), Andrei Haloş (36), Adrian Suslak (42 – pen.), Sebastian Budur (74, 87), Liviu Busuioc (90)

SERIA 9

FC Unirea Dej – AFC Unirea 1924 3-1 (1-1)
Angelo Cocian (10), Alexandru Rus (58), Andrei Pop (63 – pen.) / Ilie Adam (17)

ACS Sticla Arieşul Turda – ACS Industria Galda 3-1 (1-1)
Florin Dan (20, 56 – pen.), Cătălin Suciu (88 – aut.) / Cristian Bălaș (42)

Rezultatele şi marcatorii etapelor disputate în noul sezon: ETAPA 1 | ETAPA 2 | ETAPA 3 | ETAPA 4 | ETAPA 5 | ETAPA 6 | ETAPA 7 | ETAPA 8 | ETAPA 9 | ETAPA 10 | ETAPA 11

 

Articol scris de Mihai ANDRIEŞ