Vineri, 10 martie, de la ora 15:00, pe stadionul din Galtiu se va înregistra o premieră fotbalistică pentru judeţul Alba, primul meci din Liga 3 organizat pe arena din comuna Sîntimbru. Este vorba de partida dintre AFC Unirea 1924 Alba Iulia şi Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, contând pentru etapa a 15-a a seriei a patra. Intrarea va fi liberă, iar tribunele pot găzdui în jur de 200 de spectatori. Stadionul din Galtiu a fost omologat luni şi acum poate găzdui la nivelul eşalonului al treilea.

"Este o onoare pentru noi să găzduim întâlniri din Liga 3 şi firesc că am acceptat când oficialii de la Unirea Alba Iulia ne-au solicitat. Cred că este un bun prilej pentru comuna noastră de a intra în circuitul fotbalului naţional", a declarat Adrian Hulea, preşedintele Viitorului Sîntimbru, echipa din Liga a IV-a ce joacă în mod obişnuit la Galtiu.

"Există un disconfort cauzat de faptul că nu putem evolua la Alba Iulia, un dezavantaj în ceea ce ne priveşte. Dar şi aşa, suntem conştienţi că trebuie să învingem într-un joc împotriva unei contracandidate, pentru a ieşi din zona periculoasă" a declarat Mihai Dăscălescu, oficialul unirist.

După "Cetate" şi Zlatna, Galtiu este a treia "casă" pentru Unirea

Cum lucrările de refacere în privinţa gazonului de pe stadionul "Cetate" din Alba Iulia nu sunt finalizate, depăşindu-se termenul estimat, echipa condusă de Adorian Himcinschi este obligată să-şi continue pelerinajul prin judeţ, pentru a juca partidele interne. Este întâiul joc din retur în faţa propriilor suporteri pentru tânâra echipă albaiuliană, ce are un major dezavantaj din acest punct de vedere, întrucât nu poate beneficia de susţinerea fanilor.

Din punct de vedere al distanţei parcurse există însă un avantaj, între Alba Iulia şi Galtiu fiind 14 kilometri, în timp ce până la Zlatna, acolo unde au mai jucat în tur, erau 35 de kilometri.

"În toamnă, am beneficiat de un sprijin deosebit din partea primăriei din Zlatna, dar în luarea deciziei să ne mutăm la Galtiu a contat hotărârea jucătorilor. Există o superstiţie legată de faptul că nu am câştigat decât un singur meci la Zlatna şi în plus e şi mai aproape de Alba Iulia, reducându-se cheltuielile", a declarat preşedintele Mihai Dăscălescu.

Până la această dispută, cele mai importante jocuri găzduite la Galtiu au fost Performanţa Ighiu – Mureşul Vinţu de Jos, scor 1-0, în Supercupa AJF Alba (august 2015) şi Viitorul Sîntimbru – Sănătatea Cluj, contând pentru etapa întâi din Cupa României, scor 1-2, din august 2016.

În prima parte a campionatului, "alb-negrii" au jucat un meci la Alba Iulia (2-2 în runda inaugurală, cu Millenium Giarmata), restul partidelor disputându-se pe stadionul "Minaur" din Zlatna, unde s-au înregistrat rezultate dezamăgitoare.

Blestemul de pe Ampoi: o victorie şi cinci eşecuri

AFC Unirea 1924 Alba Iulia este penultima din serie în ierarhia jocurilor considerate pe teren propriu, cu numai patru puncte acumulate şi golaveraj negativ 4-11, fiind întrecută la acest capitol doar de "lanterna roşie", UTA Bătrâna Doamnă II, tot patru puncte strânse, golaveraj 2-11.

Pe Ampoi, "alb-negrii" au trăit din plin blestemul partidelor considerate pe teren propriu, câştigând un singur meci, 1-0 cu satelitul celor de la UTA Bătrâna Doamnă. În rest, au înregistrat cinci eşecuri, cu Industria Galda de Jos, Performanţa Ighiu, Pandurii II, Ripensia Timişoara şi Gloria Lunca Teuz Cermei.