Cu 31 de puncte acumulate, Unirea Braniștea din Galați e nou-promovata cu cel mai bun parcurs din actualul sezon de Liga 3.

Mangerul general al grupării, Vasile Vrânceanu, prezintă secretul performanței și obiectivele clubului într-un interviu.

Cum s-ar rezuma secretul ascensiunii echipei?

Principalul factor: clubul a fost așezat pe baze foarte solide. Finanțare 95% din venituri private, strategie bazată pe profesionalism, însoțită de entuziasmul noului-venit în competiție. Foarte multă “transpirație”, altfel nu puteam. Fiecare membru din organigramă a ieșit din zona de confort pentru saltul spre Liga 3, e o diferență complexă față de L4.

Ce diferențiază proiectul Unirea Braniștea în contextul competitoarelor?

Evit comparațiile, dar seriozitatea și respectarea angajamentelor asumate față de toți partenerii – jucători, angajați etc. – ne fac să fim luați în seamă de competitori.

Care a fost obiectivul la start de sezon și care este acum?

La start de sezon știam că va fi o provocare de adaptare la L3, administrativă, tehnică, fotbalistică. Obiectivul, în concordanță cu bugetul: locurile 1-6. Din fericire acum suntem pe locul 3. Rămânem în obiectiv pentru că datele financiare nu s-au schimbat, dar sportiv vom face totul pentru play-off. Contractele cu jucătorii și angajații stipulează acest obiectiv, locurile 1-6, iar salarizarea e pe măsură.

“Viziunea noastră: copii și juniori, bază sportivă la Braniștea”

Ați programat un cantonament în Spania, inițiativă care ridică așteptările. Cum gândiți susținerea performanței?

Viziunea noastră a fost construită de la bun început, am realizat că la nivel de regiune, nu doar la nivel de județ, există potențial important iar copiii și juniorii nu aveau multe variante de trecere spre seniori. Această direcție e foarte importantă pentru noi, dar știm că trebuie un echiilibru între ea și performanța seniorilor.

Cum anticipați ultimele trei etape din sezonul regular?

Va fi foarte greu, la începutul competiției eram priviți ca o nou-promovată, poate am surprins adversarii, acum deja în piața fotbalistică suntem cunoscuți. Ne gândim întâi la meciul cu Focșani, echipă cu experiență și pretenții, an de an s-a bătut la play-off sau promovare. Apoi mergem cu gândul spre meciul cu echipa din Râmnicu Sărat, pe care o consider surpriza seriei.

Cum simțiți legătura dintre comunitate și echipă?

Proiectul a demarat acum 2 ani la inițiativa domnului primar din Braniștea, nu se gândea neapărat la Liga 3, dar dorea un proiect și discuțiile au avansat. E o legătură foarte bună cu comunitatea, există intenții de susținere chiar dacă bugetul primăriei nu e uriaș. Avem studii de pre-fezabilitate pentru o bază sportivă în câțiva ani, la condiții excelente, în Braniștea. Le mulțumim celor de la Oțelul Galați și Liești pentru sprijinul oferit acum, dar pe viitor vrem sigur să jucăm acasă, cu suporterii lângă noi. Obiectivul e să fim lângă comunitate și să performăm împreună.

Fundaș central născut în 2005, titular!

Un tânăr jucător cu potențial să devină jucător reprezentativ în eșaloanele superioare?

Ca să susțin ceea ce am spus anterior, viziunea noastră, din lotul lărgit de 26 jucători, 13 sunt Under 21. Nu știu dacă ar trebui să nominaliez, dar cel mai mic, născut în 2005, Iustin Enache, este fundaș central, post cu mare responsabilitate, și joacă titular! Și nu datorită regulii Under, ci pe performanță sportivă. E un jucător care are potențial de creștere foarte mare. Dar încrederea noastră este egală pentru toți tinerii noștri.

Care ar fi obiectivele pe termen mediu și lung?

Ne dorim foarte tare să dezvoltăm centrul de copii și juniori, coordonat de Tudor Balmuș, antrenor cu licență A și foarte mare experiență la nivel juvenil. Toți copiii din Braniștea au posibilitatea să dezvolte fără costuri! Pentru ceilați sunt costurile funcționale, modice. Pe termen mediu vrem o echipă care să se bată la play-off, iar în viitorii ani să devenim certitudine, în primele 1-4 echipe. Nu ne gândim neapărat la L2 pentru că deja înseamnă infrastructură de alt nivel și vrem să facem lucrurile profesionist, pas cu pas.