Runda din week-end-ul anterior, întreruptă prin decizia Comitetului de Urgenţă al FRF, după decesul dinamovistului Patrick Ekeng, va continua astăzi şi mâine, cu meciurile care ar fi trebuit să se dispute sâmbăta trecută. Cu 13 partide disputate pe 6 mai, Liga 3 programează în această seară, de la ora 18:00, doar două partide, la Hunedoara şi Miercurea Ciuc, restul întâlnirilor urmând a se disputa sâmbătă de la aceeaşi oră.

Dinamo II, cel mai tânăr "11" din primele trei eşaloane

Printre cele 13 partide disputate vinerea trecută s-a numărat şi cea de pe stadionul Romprim din Capitală, dintre Dinamo II şi Juventus. Lipsit de aportul titularilor, convocaţi in corpore la echipa de juniori A pentru turneul final al Ligii Elitelor U19, satelitul grupării din Liga I a aliniat o formulă în care patru jucători au fost născuţi în 1999, şase în 2000, iar portarul în 1997.

Cu acest prilej, Dinamo II a stabilit noul record pentru cea mai mică medie de vârstă a primului "11" din primele trei eşaloane ale actualui sezon şi probabil din istoria fotbalului românesc. Astfel, echipa de start a satelitului dinamovist a avut o medie de 16 ani, 7 luni şi 12 zile, cu două săptămâni sub precedentul record, stabilit tot de Dinamo II, în etapa precedentă, contra Gloriei Popeşti Leordeni.

Gherasim, cel mai tânăr portar din actualul sezon

Media de vârstă a scăzut drastic după pauză, atunci când au mai intrat trei jucători de câmp născuţi în 2000 şi portarul de rezervă, născut în 2001. Astfel, Dinamo II a terminat meciul cu un "11" care a avut o medie de 16 ani, 2 luni şi 12 zile.

Şi că tot am amintit de rezerva de portar, trebuie spus că Albert Gherasim (foto, dreapta) a doborât recordul de vârstă al primelor trei eşaloane pentru un apărător de buturi, coborând ştacheta la 14 ani, 11 luni şi 5 zile!

Pe lângă Gherasim, în acest meci au mai primit botezul la echipa de seniori şi Petreuş, Aad Saad, Ştefan Stancu şi Milea. Astfel, Dinamo II a ajuns la un total de 40 de jucători folosiţi în retur, depăşind recordul deţinut de Viitorul II, care a folosit "doar" 38.

Chipirliu a marcat de şase ori

În aceste condiţii, scorul final al partidei, 9-1 pentru Juventus, este uşor de înţeles, oaspeţii zburdând pe teren în faţa unor copii. Pentru lider a fost momentul perfect de a stabili scorul seriei a doua, depăşind acel 8-0 al Domneştiului contra Voinţei Snagov din etapa a 19-a, prin prisma numărului mai mare de goluri marcate.

Totodată, golgeterul bucureştenilor, Bogdan Chipirliu a stabilit recordul campionatului ca număr de goluri marcate de un singur jucător într-un meci, prin cele şase reuşite ale sale. Vechiul record a fost deţinut de liderul golgeterilor din Liga 3, Romică David (Performanţa Ighiu), autor a patru goluri într-o partidă.

Ajuns la cota 16, Chipirliu a urcat pe locul al treilea în clasamentul celor mai buni marcatori ai eşalonului trei, după Romică David (20 de goluri) şi Marius Vişan (17 goluri). Mai mult, atacantul Juventusului este jucătorul cu cele mai multe goluri marcate în retur, toate reuşitele sale fiind consemnate în 2016.

Sepsi şi Luceafărul pot promova după această rundă

Doi dintre liderii seriilor din Liga 3 vor obţine mâine promovarea matematică, dacă vor câştiga partidele de pe teren propriu. Este vorba de Sepsi, în seria I şi Luceafărul, în seria a V-a, care vor primi vizita celor de la Olimpia Râmnicu Sărat, respectiv Unirea Jucu.

În celelalte serii, lupta pentru promovare rămâne în continuare deschisă, singura certitudine fiind ieşirea din cursă a celor de la Ighiu, care au două meciuri în plus faţă de liderul ASU Poli şi se află la un punct distanţă. Prin victoria de vinerea trecută, Metalurgistul Cugir rămâne în coasta liderului, la egalitate cu Performanţa, dar doar cu un meci în minus faţă de gruparea timişoreană, care va juca sâmbătă la Ineu.

Pentru cei interesaţi de statistică, FRF.ro vă oferă mai jos, în format electronic, lista meciurilor disputate până acum în ediţia de campionat 2015-2016 a Ligii 3, cu scoruri şi marcatori.

Iată programul etapei, precum şi clasamentele la zi:

SERIA I

6 mai, ora 18:00
Aerostar Bacău – CS Panciu 2-0 (1-0)
Ionuţ Artenie (38), Cătălin Oanea (66)

14 mai, ora 18:00
Ştiinţa Miroslava – Petrotub Roman
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Olimpia Râmnicu Sărat
Inter Dorohoi – CSM Paşcani

Bucovina Rădăuţi – Metalosport Galaţi 0-3
Gazdele s-au retras din competiţie şi pierd la masa verde meciurile din retur

Cetatea Târgu Neamţ – Sporting Lieşti 0-3
Gazdele s-au retras din competiţie şi pierd la masa verde meciurile din retur

Atletico Vaslui – FC Zagon
Oaspeţii s-au retras din competiţie şi pierd la masa verde meciurile din retur

1. Sepsi OSK 22 18 2 2 47 8 56
2. Olimpia Rm. Sărat 22 16 4 2 52 17 52
3. Ştiinţa Miroslava 22 14 2 6 41 18 44
4. Petrotub Roman 22 12 7 3 46 17 43
5. Metalosport Galaţi 23 11 5 7 44 24 38
6. Sporting Lieşti 23 11 3 9 39 34 36
7. Aerostar Bacău 23 10 5 8 31 28 35
8. CSM Paşcani 22 9 4 9 39 44 31
9. FC Panciu 23 7 8 8 26 27 29
10. Bucovina Rădăuţi* 21 4 4 13 15 39 16
11. Atletico Vaslui 23 4 3 16 21 57 15
12. Inter Dorohoi 22 2 8 12 21 39 14
13. FC Zagon* 21 3 4 14 13 51 13
14. Cetatea Târgu Neamţ** 21 4 1 16 15 47 3
*echipă retrasă din competiţie după turul campionatului. În conformitate cu art.79/8 coroborat cu art.79/14.1 din RD echipa de fotbal a Clubului Sportiv Fotbal Club Zagon se sancționează cu retrogradarea în ultima categorie competițională organizată de AJF pe teritoriul căreia are sediul clubul în cauză
**echipă penalizată cu 10 puncte în urma Hotărârilor Comisiei de Disciplină şi Etică echipă sancţionată cu excluderea din toate competițiile organizate sub egida Federației Române de Fotbal, ca urmare a neachitării obligațiilor financiare în termenul regulamentar față de creditorul Munteanu Mădălin Daniel (dosar 116/CD/2015) în conformitate cu decizia Comisiei de Disciplină şi Etică din 24.02.2016

SERIA A II-A

6 mai, ora 18:00
Dinamo II Bucureşti – Juventus Bucureşti 1-9 (1-6)
Florin Vasile (31) / Bogdan Chipirliu (2, 10, 13, 40, 85, 89 – pen.), Alin Ilin (18, 30), Bogdan Oprea (50 – pen.)

Metaloglobus Bucureşti – CS Tunari 2-1 (0-1)
Andrei Voican (46), Alexandru Mitroi (82) / Andrei Luca (16)

14 mai, ora 18:00
Viitorul Domneşti – Petrolistul Boldeşti
CSM Olteniţa – Unirea Slobozia
Delta Dobrogea Tulcea – Voinţa Snagov

Înainte Modelu – FC Viitorul II
Oaspeţii au comunicat că nu se vor prezenta

Gloria Popeşti Leordeni stă

1. Juventus Bucuresti 22 18 4 0 53 10 58
2. Delta Dobrogea 20 15 5 0 45 12 50
3. Metaloglobus 21 14 2 5 36 21 44
4. Unirea Slobozia 20 10 3 7 37 27 33
5. Viitorul Domneşti 20 9 4 7 40 32 31
6. Înainte Modelu 20 9 1 10 38 41 28
7. Petrolistul 20 7 4 9 29 27 25
8. FC Viitorul II 21 6 5 10 31 40 23
9. Dinamo II 21 6 3 12 30 50 21
10. Gl. Popeşti Leordeni 21 5 5 11 29 48 20
11. Voinţa Snagov 20 5 2 13 25 40 17
12. CSM Olteniţa 21 4 3 13 31 52 15
13. CS Tunari 22 3 5 14 24 48 14

SERIA A III-A

6 mai, ora 15:00
Concordia Chiajna II – FC Aninoasa
Cristi Novacek (67), Daniel Rogoveanu (68)

6 mai, ora 18:00
Atletic Bradu – Sporting Roşiori 0-2 (0-1)
Dănuţ Ivănică (38), Cosmin Călin (60)

SCM Piteşti – CS Podari 2-1 (2-1)
Ciprian Tănasă (30), Bogdan Stancu (32) / Claudiu Bălan (43 – pen.)

14 mai, ora 18:00
Urban Titu – CS Ştefăneşti
Sporting Turnu Măgurele – CN Dinicu Golescu Câmpulung
CS Afumaţi – AFC Hărman

FC Voluntari – Inter Olt Slatina 3-0
Oaspeţii s-au retras din competiţie şi pierd la masa verde meciurile din retur

1. SCM Piteşti 23 15 2 6 43 23 47
2. FC Voluntari II 23 14 4 5 51 32 46
3. CS Afumaţi 22 14 2 6 33 14 44
4. CN Dinicu Golescu 22 12 6 4 29 12 42
5. Sporting Turnu 22 12 3 7 29 23 39
6. Sporting Roşiori 23 10 5 8 34 19 35
7. Atletic Bradu 23 10 4 9 41 33 34
8. Concordia Chiajna II 23 8 5 10 49 36 29
9. Inter Olt Slatina* 23 9 2 12 23 40 29
10. CS Ştefăneşti 22 7 6 9 26 27 27
11. CS Podari 23 8 1 14 37 40 25
12. FC Aninoasa 23 5 7 10 18 32 22
13. AFC Hărman 22 4 4 14 21 51 16
14. Urban Titu 22 4 1 17 18 70 13
*echipă retrasă din competiţie după turul campionatului. În conformitate cu art.79/8 coroborat cu art.79/14.1 din RD echipa de fotbal a AS Clubul Sportiv Inter Olt Slatina se sancționează cu retrogradarea în ultima categorie competițională organizată de AJF pe teritoriul căreia are sediul clubul în cauză

SERIA A IV-A

6 mai, ora 18:00
Pandurii II Târgu Jiu – ACSO Filiaşi 5-0 ()
Constantin Cocină (18, 26, 32, 80), Bogdan Dănăricu (51)

Naţional Sebiş – Metalurgistul Cugir 0-2 (0-0)
Adrian Cârstean (49), Ştefan Radu (79)

Performanţa Ighiu – Millenium Giarmata 1-1 (1-1)
Răzvan Fetiţa (15 – pen.) / Ştefan Blănaru (11)

CNS Cetate Deva – Măgura Cisnădie 2-0 (0-0)
Raul Lintaru (60), Tudor Şaucă (72)

CS U Craiova II – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 4-2 (2-0)
Olivian Surugiu (21, 77 – pen.), Alin Manea (30, 47) / Bogdan Centea (61), Petrişor Jichici (86)

13 mai, ora 18:00
FC Hunedoara – CSM Lugoj

14 mai, ora 18:00
CS Ineu – ASU Poli Timişoara

Minerul Motru stă

1. ASU Poli 23 17 1 5 49 21 52
2. Performanța Ighiu 25 15 6 4 47 19 51
3. Metalurgistul Cugir 24 16 3 5 51 25 51
4. Naţional Sebiş 25 13 4 8 33 26 43
5. Cetate Deva 24 10 7 7 32 25 37
6. Pandurii II 25 10 5 10 35 29 35
7. FC Hunedoara 24 10 5 9 38 39 35
8. CSM Lugoj 23 10 3 10 27 25 33
9. Becicherecu Mic 24 9 5 10 35 33 32
10. Măgura Cisnădie 24 8 6 10 23 32 30
11. CS Ineu 23 8 4 11 22 28 28
12. CS U Craiova II 24 8 3 13 35 36 27
13. ACSO Filiaşi 24 5 4 15 18 41 19
14. Minerul Motru 24 4 6 14 11 51 18
15. Millenium Giarmata 24 4 4 16 23 49 16

SERIA A V-A

6 mai, ora 18:00
CS Oşorhei – Industria Galda 1-2 (0-1)
Lucian Todea (76) / Cristian Vonya (22, 64)

Sănătatea Cluj – Avântul Reghin 2-5 (1-1)
Andrei Ceaca (34), Sergiu Şoş (53) / Loránd Dézsi (5), Adrian Murar (48), Cristian Merdariu (63), Paul Colţa (69, 90+2)

13 mai, ora 18:00
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – AFC Odorheiu Secuiesc

14 mai, ora 18:00
CS Iernut – FC Zalău
Luceafărul Oradea – Unirea Jucu


CSM Sighetu Marmaţiei – Unirea Dej
Gazdele au comunicat că nu se vor prezenta

Luceafărul Bălan – ASF Comuna Recea 0-3

Gazdele s-au retras din competiţie şi pierd la masa verde meciurile din retur

1. Luceafărul Oradea 22 16 5 1 53 14 53
2. Avântul Reghin 23 15 4 4 47 20 49
3. Industria Galda 23 14 2 7 44 32 44
4. Unirea Jucu 22 12 7 3 39 17 43
5. CSM Sighet 22 13 2 7 38 19 41
6. AFK Csikszereda 22 11 2 9 27 24 35
7. Comuna Recea 23 10 2 11 37 36 32
8. CS Oşorhei 23 9 4 10 30 32 31
9. CS Iernut 22 8 6 8 28 31 30
10. Sănătatea Cluj 23 8 5 10 37 44 29
11. Unirea Dej 22 6 4 12 24 32 22
12. AFC Od. Secuiesc 22 5 3 14 20 46 18
13. FC Zalău 22 4 5 13 17 39 17
14. Luceafărul Bălan* 23 0 1 22 14 67 1
*echipă retrasă din competiţie după turul campionatului. În conformitate cu art.79/8 coroborat cu art.79/14.1 din RD echipa de fotbal a Luceafărului Bălan se sancționează cu retrogradarea în ultima categorie competițională organizată de AJF pe teritoriul căreia are sediul clubul în cauză