Foto: Graiul.ro

Runda cu numărul 12 a adus puţine modificări în partea superioară a clasamentelor celor cinci serii ale eşalonului al treilea. Liderii au rămas neschimbaţi, cu menţiunea că ocupanta primului loc din seria a cincea, ACS Fotbal Comuna Recea şi-a mărit avantajul faţă de principalele urmăritoare.

Maramureşenii au acum patru puncte în plus faţă de AFK Csikszereda şi cinci faţă de colegii de judeţ de la Minaur Baia Mare. Asta deoarece vineri, ciucanii au remizat pe teren propriu cu AFC Hărman, fiind egalaţi în ultimul minut, în timp ce băimărenii au cedat la limită cu nou promovata ACS Unu FC Gloria. În schimb, liderul seriei s-a impus la Râşnov cu 2-0.

Unirea Bascov a coborât pe locul şase

Alte două modificări de ierarhie au avut loc în seria a treia şi în seria a patra. Dacă Metalurgistul Cugir a pierdut pe terenul liderului, Şoimii Lipova şi a coborât de pe trei pe cinci, în schimb Unirea Bascov a suferit o cădere de trei locuri şi a ajuns pe locul şase.

Argeşenii, care au fost lideri în etapa a şaptea, au ajuns în noua postură după cinci meciuri consecutive fără victorie. Ultimul a fost un eşec la Alexandria, acolo unde au primit patru goluri, fără a reuşi să marcheze. Pentru echipa din Bascov va urma un meci capital, cel cu liderul Flacăra Horezu.

Cele mai interesante meciuri ale rundei viitoare vor fi derby-urile din seria a doua şi a cincea. La Slobozia se vor duela Unirea şi Fotbal Club Rapid, ocupantele primelor două locuri în ordine inversă, în timp ce la Baia Mare se vor întâlni locul 3 şi locul 2 din serie, Minaur şi AFK Csikszereda

Iată rezultatele şi marcatorii meciurilor din runda a 12-a:

SERIA I – CLASAMENT

10 noiembrie, ora 14:00
CSM Râmnicu Sărat – Sporting Lieşti 0-3 (0-1)
Robert Ţicămucă (29), Claudiu Maftei (64), Cristian Bahnaşu (74)

Suporter Club Oţelul Galaţi – Metalul Buzău 3-1 (3-1)
Andrei Antohi (9, 22, 45+1) / Valentin Lungoci (44)

Ştiinţa Miroslava – KSE Târgu Secuiesc 2-0 (0-0)
Răzvan Gorovei (53 – pen.), Eduard Sandu (78)

Sănătatea Darabani – Foresta Suceava 0-4 (0-1)
Robert Martin (12), Robert Grumezescu (56, 81), Ionuţ Artenie (70)

ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – CSM Focşani 2007 1-1 (0-1)
Cristian Copoţ-Barb (90+4 – pen.) / Ştefan Pădineanu (45+1)

SCM Gloria Buzău – Şomuz Fălticeni 7-0 (5-0)
Robert Asăvoaei (5), Ionuţ Roman (15, 22 – pen.), Richardo Mihalache (32), Dragoş Ceauşel (36), Costin Puşcă (56), Florin Cazan (72)

Bucovina Rădăuţi – AFC Botoşani 2 4-0 (2-0)
Andrei Cerlincă (13 – pen.), Iulian Ionesi (33), Cătălin Coroamă (62), Stejărel Vişinar (90)

CSM Paşcani a stat

SERIA A II-A – CLASAMENT

10 noiembrie, ora 14:00
ACSM Olteniţa – FC FCSB 2 1-2 (0-1)

Gabriel Turbatu (63) / Daniel Benzar (7), Alexandru Bodea (86)

Sportul Chiscani – Delta Dobrogea Tulcea 2-1 (1-0)
Marius Boga (6), Georgian Bălan (74) / David Itoafă (78)

CS Făurei – SC Popeşti-Leordeni 0-1 (0-1)
Bogdan Ilie (31)

CS Medgidia – Progresul 1944 Spartac 2-2 (0-1)
Costi Dediu (74), Vasile Şicu (90+4 – pen.) / Leonard Boiangiu (20), Marius Diţu (66)

CS Afumaţi – Înainte Modelu 4-1 (3-1)
Robert Constantinescu (18), Mugurel Dedu (33, 43, 54) / George Dobre (2 – pen.)

Agricola Borcea – Unirea 04 Slobozia 1-4 (1-1)
Mihai Alecsandru (7) / Vasile Bucă (40, 47), Florinel Ibrian (63), Gabriel Teodorescu (80)

11 noiembrie, ora 14:00
Fotbal Club Rapid – CS Tunari 3-2 (2-1)
Petre Goge (30), Amir Jorza (38), Marian Vlada (78) / Marius Bâtfoi (2), Mihai Ion (57)

CSA Axiopolis Cernavodă a stat

SERIA A III-A – CLASAMENT

9 noiembrie, ora 14:00
Atletic Bradu – Viitorul Domneşti 4-3 (0-1)
Alexandru Traşcă (47), Alexandru Golban (61), Marius Ion (67, 75) / Alexandru Rădulescu (12), Dorin Puşculiţă (81), Ionuţ Buliga (88)

FC Voluntari 2 – U Craiova 1948 CS SA 2 4-2 (2-1)
Omar Kassabji (16), Nicolas Dinu (36), Florin Bălan (78), Mario Dumitru (89) / Ionuţ Frăsineanu (8), Alexandru Vulpe (50)

CSM Alexandria – Unirea Bascov 4-0 (1-0)
Sabin Moldovan (40), Eduard Sîrbu (73), Cătălin Desculţu (85), Marius Matei (90)

10 noiembrie, ora 14:00
FC Pucioasa – Flacăra Moreni 3-0 (3-0)
Florin Leţu (2), Richard Ţilică (26), Tiberiu Calofir (34)

ACS SR Municipal Braşov – AFC Hermannstadt 2 2-0 (0-0)
Horia Popa (62), Vlăduţ Boţia (73)

U Craiova 1948 SA – Sporting Roşiori 5-1 (3-0)
Claudiu Bălan (13, 90 – pen.), Florin Costea (30), Alexandru Raicea (39), Chihiro Ezaki (80) / Andrei Roman (58)

Flacăra Horezu – AFC Astra 2 1-1 (1-0)
Florin Cioablă (44) / Robert Boboc (63)

10 noiembrie, ora 16:00
Turris-Oltul Turnu Măgurele – ACSO Filiaşi 3-1 (2-0)
Claudiu Dragu (3, 35), Dragoş Tescan (90+5) / Claudiu Ghighilicea (54)

SERIA A IV-A – CLASAMENT

9 noiembrie, ora 14:00
CNS Cetate – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 0-1 (0-0)
Petrişor Jichici (58)

Naţional Sebiş – FC Avrig 0-0

Şoimii Lipova – Metalurgistul Cugir 1-0 (0-0)
Andrei Vasinc (80)

ACS Dumbrăviţa – AFC Unirea 1924 2-1 (1-0)
Bogdan Centea (39), Mădălin Stancu (74) / Radu Scrob (83)

10 noiembrie, ora 14:00
CS Ocna Mureş – CSM Şcolar Reşita 0-5 (0-2)
Vasile Gorba (32 – aut.), Dragoş Săulescu (36), Alexandru Taciuc (66), Laurenţiu Breşneni (80), Marian Musteţa (90+1)

Industria Galda – Millenium Giarmata 2-0 (2-0)
Alexandru Cioară (17 – pen., 45)

Gloria Lunca-Teuz Cermei – CS Hunedoara 3-1 (1-0)
Alexandru Capătă (16, 56), Alexandru Nistor (67 – pen.) / Daniel Creciunesc (88)

Crişul Chişineu Criş – CSM Lugoj 4-2 (1-1)
Ionuţ Ianc (40, 71), Alin Pavel (56), Sebastian Budur (68) / Andrei Sărăcin (27), Dorian Predescu (89)

SERIA A V-A – CLASAMENT

9 noiembrie, ora 14:00
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – AFC Hărman 2-2 (1-1)
Arthur Györgyi (11), Szilárd Magyari (60) / Bogdan Minciună (40 – pen.), Ionuţ Mîndru (90)

Avântul Reghin – CFR Cluj 2 1-1 (0-1)
Florin Truţă (82) / Valentin Costache (3)

Sănătatea Cluj – CS Iernut 1-0 (0-0)
Dan Roman (85)

Sticla Arieşul Turda – AFC Odorheiu Secuiesc 1-0 (0-0)
Cristian Paleoca (76)

MSE Târgu Mureş – Unirea Dej 1-1 (1-1)
Levente Dudaş (25) / Andrei Moldovan (33)

ACS Unu Fotbal Gloria – Minaur Baia Mare 1-0 (0-0)
Ovidiu Stoianof (74)

10 noiembrie, ora 14:00
Unirea Tăşnad – Gaz Metan Mediaş 2 1-0 (1-0)
Krisztian Szekely (38)

Olimpic Cetate Râşnov – ACS Fotbal Comuna Recea 0-2 (0-0) (foto)
Romariu Rus (51), Sergiu Ciocan (83)

REZULTATELE ŞI MARCATORII ETAPELOR PRECEDENTE