Eşecul suferit sâmbătă de Ştiinţa Miroslava, în deplasarea de la Râşnov, cu echipa locală Olimpic Cetate, scor 0-3, a dus la schimbarea antrenorului echipei ieşene. Pentru Dănuţ Munteanu a fost a patra înfrângere în cele nouă meciuri susţinute în acest sezon, el fiind înlocuit cu Irinel Ionescu, fostul fundaş al Politehnicii Iaşi. Ionescu a fost “secund” al Ştiinţei Miroslava în perioada în care Cristi Ungureanu pregătea formaţia din Liga 3.

Preşedintele clubului din Miroslava, Daniel Acatrinei, a explicat decizia luată: “A fost o înfrângere neaşteptată, în condiţiile în care Râşnovul nu bătuse până acum pe nimeni acasă. Felicit echipa gazdă pentru sportivitate şi pentru modul ireproşabil în care s-au purtat faţă de noi. Această înfrângere nu a căzut deloc bine conducerii clubului, fapt ce a dus la luarea deciziei de a schimba antrenorul în plin campionat. Era nevoie de un şoc la echipă, de ceva care să ne readucă pe drumul cel bun. Poziţia ocupată acum în clasament nu e ceea ce şi-a propus Ştiinţa Miroslava, iar rezultatele consemnate în acest tur nu arată adevărata faţă a echipei noastre. Lotul este format din jucători tineri, talentaţi, care pot face oricând pasul către un nivel mai înalt. Am în continuare încredere în profesionalismul, caracterul fotbaliştilor antrenaţi de Irinel Ionescu şi rămân optimist cu privire la îndeplinirea obiectivului”.

Avântul Valea Mărului a câştigat restanţa cu Metalosport

Dănuţ Munteanu a preluat Ştiinţa în iarnă, de pe locul 4 şi a terminat sezonul trecut pe locul 3 în seria I. Cu Munteanu pe bancă, Miroslava a avut un parcurs ireproşabil pe propriul teren, câştigând toate meciurile fără să primească vreun gol. După 10 etape, Miroslava ocupă locul 7 în seria I a Ligii 3, cu 13 puncte.

Ziua de marţi a adus schimbări şi în clasamentul seriei I, după disputarea restanţei dintre Avântul Valea Mărului şi Metalosport Galaţi. Meciul, contând pentru etapa a VII-a, a fost amânat din cauza inundaţiilor care au lovit judeţul Galaţi şi au făcut impracticabilă suprafaţa de joc a terenului din Valea Mărului. Restanţa a fost câştigată de gazde, care s-au impus cu 3-0, prin reuşitele lui Gârleanu (25 – din penalty şi 45+1) şi Dragoş Voicu (52). Metalosport a ratat un penalty prin Gîţă, în minutul 57, iar din minutul 67 a evoluat cu un om în plus, după eliminarea lui Vasile Popa.

În urma acestui rezultat, nou promovata din Valea Mărului a urcat pe locul 11, cu 10 puncte, în timp ce Metalosport a rămas pe locul 8, la trei puncte distanţă.