Eşalonul secund a suferit o importantă schimbare în ediţia 2016-2017, prin trecerea de la formatul în două serii cu play-off şi play-out la cel cu o singură serie, fără alte runde suplimentare, la startul competiţiei fiind prezente 20 de echipe. Două dintre acestea nu au mai prins finalul turului de campionat, Şoimii Pâncota şi ACS Berceni părăsind Liga 2, prima prin excludere, iar cealaltă prin retragere. Actuala ediţie de campionat şi-a disputat în 2016 atât turul, cât şi primele două etape ale returului, astfel că sezonul se va relua pe 25 februarie cu runda a 22-a.

Zece antrenori au fost integralişti

În cele 21 de etape disputate până acum, doar zece echipe au avut acelaşi antrenor pe bancă în toate meciurile. Dintre primele şapte clasate, doar UTA Bătrâna Doamnă a fost singura echipă care a schimbat "principalul" în 2016, Laurenţiu Roşu luându-i locul lui Roland Nagy după etapa cu numărul 11. Celalalte cinci echipe cu banca tehnică neschimbată au fost ocupantele locurilor 10, 11, 12, 15 şi16 – Dacia Unirea, CS Afumaţi, Dunărea Călăraşi, ASU Poli şi CS Baloteşti.

CSM Râmnicu Vâlcea a fost la doar o etapă distanţă de a prinde lista, dar Ionel Gane şi-a reziliat înţelegerea cu gruparea din Zăvoi înainte de disputarea ultimei etape din 2016. Aproape a fost şi Foresta, care a început sezonul cu Adrian Iencsi, înlocuit după două etape de Cristian Popovici.

La polul opus, s-a aflat Luceafărul Oradea, grupare care a avut trei antrenori principali în primele 21 de etape. Florin Farcaş a condus echipa în primele patru runde, urmat de Erik Lincar, timp de 11 etape, sezonul fiind încheiat cu Cristian Lupuţ (foto sus, în stânga).

În schimb, Mugur Bolohan (foto, jos) este singurul antrenor care a stat pe banca a două echipe diferite în acest sezon, ambele din judeţul Ilfov. El a început sezonul la Academica Clinceni, de unde a plecat după etapa a noua şi a trecut apoi la ACS Berceni, unde a debutat în runda a 12-a şi a stat până la retragerea echipei din competiţie.

Cornel Nica şi sârbul Jovanic, recordurile de vârstă

În total, statistica primelor 21 de etape a consemnat 28 de tehnicieni care au fost trecuţi ca antrenori principali pe foile de joc. Dintre aceştia, recordurile de vârstă le-au aparţinut lui Cornel Nica (foto jos, în dreapta) de la CS Baloteşti şi lui Nikola Jovanic, care a stat pe banca Şoimilor. Tehnicianul grupării ilfovene, care a fost pus pe liber în a doua parte a lunii decembrie, a fost cel mai bătrân dintre toţi, fiind născut pe 6 ianuarie 1957.

Celălalt record de vârstă i-a aparţinut unicului antrenor străin care a figurat în statistica actualei ediţii de campionat, sârbul Jovanic, acesta fiind născut pe 13 februarie 1986. Nikola Jovanic a fost şi singurul antrenor principal sub 35 de ani din sezonul 2016-2017 al Ligii 2.

Ca o curiozitate, dintre cei 10 antrenori care au fost "integralişti" la finalul celor 21 de runde disputate anul trecut, Vasile Neagu (foto, jos) este cel mai longeviv dintre toţi, ţinând cont că tehnicianul Afumaţiului a fost instalat la echipă în vara lui 2010, când gruparea ilfoveană evolua în Liga a IV-a.

Iată şi lista antrenorilor principali, aşa cum au figurat în rapoartele de joc ale partidelor disputate în primele 21 de etape ale sezonului:

► Juventus Bucureşti: Marin Barbu (27.09.1958) – et.1-21
► UTA Bătrâna Doamnă: Roland Nagy (12.06.1971) – et.1 – et.11, Laurenţiu Dumitru Roşu (26.10.1975) – et.12 – prezent
► FC Braşov: Cornel Ţălnar (09.06.1957, foto principal, în dreapta) – et.1 – prezent
► Olimpia Satu Mare: Bogdan-Ioan Andone (07.01.1975) – et.1 – prezent
► Sepsi OSK Sfântu Gheorghe: László Polgar (16.09.1958) – et.1 – prezent
► CS Mioveni: Alexandru Pelici-Drăghicescu (10.01.1974) – et.1 – prezent
► Chindia Târgovişte: Nicolae Croitoru (15.02.1967) – et.1 – prezent
► Luceafărul Oradea: Florin Farcaş (10.05.1972) – et.1-4, Erik Augustin Lincar (16.10.1978) – et.5-15, Cristian Ciprian Lupuţ (02.09.1977) – et.16 – prezent
► Foresta Suceava: Adrian-Mihai Iencsi (15.03.1975) – et.1-2, Cristian-Daniel Popovici (13.02.1968) – et.3 – prezent
► Dacia Unirea Brăila: Alin-Cristinel Pînzaru (18.01.1976) – et.1 – prezent
CS Afumaţi: Vasile Neagu (26.09.1968) – et.1 – prezent
► Dunărea Călăraşi: Adrian Dumitru Mihalcea (24.05.1976) – et.1 – prezent
► Academica Clinceni: Mugur Cristian Bolohan (28.05.1976) – et.1-9, Adrian John Ene (10.10.1970) – et.14 – prezent
► CSM Râmnicu Vâlcea: Ionel-Tersinio Gane (12.10.1971) – et. 1-20
► ASU Politehnica Timişoara: Sorin-Ovidiu Brîndescu (02.05.1974) – et. 1 – prezent
► CS Baloteşti: Cornel Nica (06.01.1957) – et. 1-21
► Unirea Tărlungeni: Laurenţiu Florin Tudor (17.06.1976) – et. 1-14, Adrian Matei (29.02.1968) – et. 15-20
► Metalul Reşiţa: George-Valeriu Dumitru (23.04.1965) – et. 1-5, Mihai Stoica (05.08.1962) – et.6 – prezent
► ACS Berceni: Marcel-Cristian Abăluţă (13.02.1971) – et. 1-11, Mugur Cristian Bolohan (28.05.1976) – et. 12-16
► Şoimii Pâncota: Nikola Jovanic (SRB) (13.02.1986) – et. 11-13

NOTĂ: etapele lipsă din statistica de mai sus – a se vedea CSM Râmnicu Vâlcea, Academica şi Şoimii – sunt justificate prin absenţa unui antrenor principal în raportul de joc al meciurilor respective