Foto: Fotbal Club Argeş Facebook

Un singur meci a mai rămas de disputat din cadrul etapei cu numărul 16, cel dintre Fotbal Club Rapid şi AS FC Universitatea Cluj, televizat duminică de la ora 12:00, în transmisiune directă de pe stadionul Regie din Capitală.

După ce vineri, Turris şi Ripensia au terminat la egalitate la trei, grosul rundei s-a disputat sâmbătă, când gazdele au obţin trei victorii şi au remizat de două ori, în celelalte două meciuri impunându-se oaspeţii.

În condiţiile în care CS Mioveni a stat ca urmare a retragerii celor de la Daco-Getica, AFC UTA Arad a avut posibilitatea de a trece pe primul loc în clasament, la golaveraj, dacă ar fi învins pe Campionii FC Argeş. Însă niciuna dintre cele două echipe nu a reuşit să înscrie în meciul de la Piteşti, pentru arădenii acest lucru fiind o premieră în actuala ediţie de campionat, în care au cel mai bun atac, cu 28 de goluri marcate în 13 partide.

În urma egalului de la Piteşti, UTA Arad a rămas pe locul secund, la două puncte în spatele Mioveniului, dar are şi două meciuri mai puţin disputate, unul cu Fotbal Club Rapid şi altul contra Concordiei Chiajna.

Farul a făcut scorul etapei şi a urcat pe podium

Cea mai categorică victorie a zilei de sâmbătă a fost cea de la Constanţa, acolo unde Farul a marcat de cinci ori în prima repriză, acestea fiind şi singurele reuşite ale meciului. Constănţenii au urcat pe locul trei în clasament, profitând de egalul de la Reşiţa, dintre CSM şi FC Petrolul Ploieşti, scor 1-1, însă alături de învinşii de ieri au cele mai multe meciuri jucate în actualul sezon, 16 la număr, deoarece nu au apucat să joace cu Daco-Getica până ca aceasta să se retragă.

Eşecul suferit de Pandurii Lignitul nu a rămas fără consecinţe, sâmbătă seară fiind anunţată despărţirea de Tiberiu Bălan, cel care se ocupa de pregătirea echipei după plecarea lui Adrian Bogoi.

Metaloglobus şi Dunărea Călăraşi, victorii afară

Concordia Chiajna şi ASU Poli Timişoara au obţinut celelalte victorii din dreptul gazdelor. Ilfovenii au câştigat duelul cu vecina de judeţ din Snagov, după golurile lui Nica şi Albu, ambele în prima repriză. În schimb, timişorenii au plătit scump victoria cu Csikszereda, Ungureanu şi Schieb ieşind accidentaţi de pe teren, ultimul cu dublă fractură de pomete.

CLASAMENTUL INTERMEDIAR ÎNAINTEA ULTIMULUI MECI DIN ETAPA 16

Oaspeţii au reuşit să plece cu toate punctele în doar două meciuri. La Târgu Jiu, Viitorul Pandurii a jucat pentru prima dată pe noul stadion al oraşului, dar acest lucru nu le-a purtat noroc. Încă din minutul 10 au rămas cu un om în minus, după eliminarea portarului Anca-Trip pentru un fault în afara careului. Pentru a înrăutăţi situaţia, lovitura liberă rezultată a fost transformată în gol de către Bogdan Rusu, cel faultat, iar acelaşi jucător a făcut dubla după opt minute.

Finalul a fost unul cu emoţii pentru dunăreni, după ce Bădăuţă a redus din handicap, iar fundaşul stânga al oaspeţilor, Gaston Mendy, a fost eliminat pentru cumul de galbene. În minutele de prelungire, rezerva Ndiaye a lămurit soarta meciului cu golul de 3-1.

La Buzău, Metaloglobus a dat lovitura pe final de meci, după ce gazdele au deschis scorul prin golgheterul Valentin Alexandru. O eroare a portarului gazdelor le-a adus bucureştenilor un penalty transformat de Alex Coman cu 11 minute înainte de final, acelaşi jucător reuşind dubla după alte trei minute, cu preţul unei accidentări.

Iată rezultatele şi programul etapei, cu roşu fiind trecute meciurile televizate:

08.11.2019, ora 17:30
AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele – AFC Ripensia Timișoara 3-3 (2-1)

Adrian Voicu (22), Florian Haită (35), Paul Paţurcă (87) / Alexandru Neagu (39), Albert Voinea (50, 79 – pen.)

09.11.2019, ora 11:00
FC Farul Constanța 1920 – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 5-0 (5-0)
Baudouin Kanda (3 – pen.), Alexandru Ionuţ Stoica (10), Alexandru Iulian Stoica (13), Antonio Cruceru (32 – pen.), Madikaba Doumbia (38)

CS Concordia Chiajna – CS Sportul Snagov SA 2-0 (2-0)
Eugen Nica (10), Alexandru Albu (41)

Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița – FC Petrolul Ploieşti 1-1 (0-1)
Cristian Danci (63) / Laurenţiu Marinescu (24)

ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – AFC Dunărea 2005 Călăraşi 1-3 (0-2)
Alexandru Bădăuţă (79) / Bogdan Rusu (13, 21), Mediop Ndiaye (90+3)

SCM Gloria Buzău – FC Metaloglobus Bucureşti 1-2 (1-0)
Valentin Alexandru (14) / Alexandru Coman (79 – pen., 82)

09.11.2019, ora 14:00
ACS ASU Politehnica Timișoara – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 1-0 (0-0)
Alin Ignea (50)

09.11.2019, ora 15:00
ACS Campionii Fotbal Club Argeş – AFC UTA Arad 0-0

10.11.2019, ora 12:00
Fotbal Club Rapid – AS FC Universitatea Cluj

CS Mioveni stă