Foto: www.fcuniversitateacluj.ro

Sâmbătă, echipa pregătită de Bogdan Lobonţ a revenit în ţară după un cantonament efectuat în Turcia, acolo unde a disputat cinci meciuri amicale, primul dintre ele, cu Cherno More Varna, întrerupt după primele 45 de minute din cauza unei furtuni, la scorul de 0-0.

După acest egal, clujenii au reuşit o victorie categorică, 4-1 cu Pyunik Erevan şi un egal, 1-1 cu Rad Belgrad. Succesul cu ocupanta locului 3 din primul eşalon armean i-a avut pe lista marcatorilor pe fostul dinamovist Axente, autor al unei duble, alături de Gavra şi Janos. Acelaşi Janos a marcat singurul gol al Universităţii în meciul cu echipa sârbă, după ce aceasta a deschis scorul.

Duelul cu bulgarii de la Montana a adus în teren o garnitură cu mulţi titulari menajaţi, astfel că vecinii de peste Dunăre au profitat şi s-au impus cu 2-0, ambele reuşite venind în a doua jumătate a reprizei secunde.

Ultimul meci al cantonamentului a fost cel cu uzbecii de la Navbahor, soldat cu un eşec la limită, scor 0-1, după un gol primit din penalty. Gruparea clujeană mai are în calcul un ultim amical înaintea reluării sezonului, cel mai probabil în weekend-ul viitor.

La nivel de lot, U Cluj a ajuns la un acord pentru transferul din vară al fundaşilor Andrei Răuţă de la Academica şi Vlad Motroc de la Daco-Getica. În schimb, săptămâna viitoare vor oficializa la Departamentul Competiţii al FRF mutările lui Axente, Ionuţ Ursu, Pârvulescu şi Prodan, în timp ce pentru Janos se aşteaptă cartea verde.