Foto: Cristian Cosma/fcuniversitateacluj.ro

Duminică a avut loc un nou meci din cadrul etapei cu numărul 10, care le-a adus faţă în faţă pe AS FC Universitatea Cluj şi Ripensia Timişoara, două echipe aflate pentru moment în partea de jos a clasamentului, cu menţiunea că gazdele au un meci mai puţin disputat.

Timişorenii au deschis scorul după 26 de minute, prin golgheterul Albert Voinea, ajuns la cota 5 în actuala ediţie de campionat. Clujenii au egalat de abia în minutul 81, prin Dican, care a bifat cu acest prilej primul său gol în eşalonul secund.

CLASAMENTUL INTERMEDIAR DUPĂ MECIURILE DIN WEEKEND

Pentru gruparea antrenată de Adrian Falub a fost primul rezultat de egalitate înregistrat pe teren propriu în ediţia 2019-2020 a competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor. În urma remizei de duminică, Ripensia a urcat la golaveraj pe locul 14, în timp ce clujenii au rămas pe 16, dar au un meci restant.

Din runda viitoare, Adrian Falub va avea la dispoziţie doi mijlocaşi noi, care au fost legitimaţi luni. Este vorba de francezul Arnaud Guedj (22 de ani) şi de românul Alexandru Roşca (21), acesta din urmă venind de la CSM Reşiţa.

Etapa 10 mai are un meci programat, cel de marţi, dintre Turris-Oltul şi SCM Gloria Buzău, care se va disputa de la ora 19:30, pe stadionul din Turnu Măgurele.

Iată rezultatele şi programul rundei cu numărul zece, cu roşu fiind trecute meciurile televizate:

05.10.2019, ora 11:00
FC Farul Constanța 1920 – CS Sportul Snagov SA 1-0 (0-0)

Alexandru Iulian Stoica (90+3 – pen.)

CS Mioveni – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 3-0 (2-0)
Andrei Hergheligiu (13), Davide Massaro (44, 70)

ASC Daco-Getica Bucureşti – AFC Dunărea 2005 Călăraşi 2-3 (1-1)
Mario Mihai (30, 68) / Bogdan Rusu (38), Salvatore Marrone (48), Radu Crişan (82)

CS Concordia Chiajna – FC Metaloglobus Bucureşti 1-1 (0-0)
Paul Batin (76) / Alexandru Ciocâlteu (59)

Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 1-7 (1-3)
Daniel Ene (18) / Victor Astafei (10, 59), Vasile Pop (17, 40 – pen., 52), Alexandru Gîrbiţă (71), Cătălin Bădăuţă (87)

05.10.2019, ora 12:00
CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – FC Petrolul Ploieşti 0-1 (0-0)
Gabriel Oiţă (47 – aut.)

05.10.2019, ora 14:00
ACS ASU Politehnica Timișoara – ACS Campionii Fotbal Club Argeş 3-0 (1-0)
Ioan Mera (19, 75), Artiom Zabun (90+2)

06.10.2019, ora 13:00
AS FC Universitatea Cluj – AFC Ripensia Timișoara 1-1 (0-1) (foto)
Victor Dican (81) / Albert Voinea (26)

08.10.2019, ora 19:30
AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele – SCM Gloria Buzău

Fotbal Club Rapid – AFC UTA Arad AMÂNAT