Sâmbătă a debutat etapa cu numărul 37, penultima a sezonului, în care s-a mai decis numele încă unei retrogradate, care s-a alăturat Forestei Suceava pe lista echipelor care vor evolua în ediţia viitoare a Ligii 3. Este vorba de Ştiinţa Miroslava, care nu a rezistat decât un sezon în Liga 2 Casa Pariurilor.

Formaţia din judeţul Iaşi a retrogradat matematic în Liga 3 după înfrângerea suferită pe propriul teren, scor 1-4 (0-2), cu Luceafărul Oradea, oaspeţii fiind purtaţi spre succes de golgheterul Vlad Rusu, autor al unei triple. Cu primele două reuşite, acesta a stabilit scorul pauzei, care s-a majorat după reluare prin reuşita portughezului Bruno Luz. Căruţă a redus din diferenţă, dar Rusu a punctat din nou, cu cele trei goluri marcate în poarta ieşenilor, devenind lider în clasamentul golgheterilor eşalonului secund.

În urma acestui rezultat, Ştiinţa Miroslava a rămas cu 37 de puncte, pe locul 17 şi nu mai poate evita retrogradarea, diferenţa faţă de locul 15, primul salvator, fiind de patru puncte cu o etapă înainte de final. Ştiinţa a retrogradat matematic la exact un an după ce a obţinut promovarea în Liga 2. Pe 26 mai 2017, Miroslava învingea în deplasare pe AFK Csikszereda Miercurea Ciuc cu scorul de 1-0, în ultima rundă a sezonului trecut al Ligii 3 şi promova în eşalonul secund pentru prima dată în istoria clubului.

Sibienii mai au şanse la titlul de campioană

Tot sâmbătă, liderul Dunărea Călăraşi a remizat alb cu echipa care va merge la barajul pentru Liga I, Chindia Târgovişte. În urma acestui egal, elevii lui Dan Alexa au ratat şansa de a cuceri titlul de campioni ai actualei ediţii de campionat încă de sâmbătă şi aşteaptă rezultatul ultimului meci al etapei, dintre AFC Hermannstadt şi CS Mioveni.

Sibienii sunt la cinci puncte în spatele liderului, urmând a juca miercuri, de la ora 17:30, cu gruparea argeşeană. Finalista Cupei României, care a fost învinsă duminică de CS U Craiova în ultimul meci al competiţiei, are nevoie de o victorie cu CS Mioveni pentru a mai spera la titlul de campioană al eşalonului secund. Orice alt rezultat în meciul de miercuri va însemna că Dunărea va termina sezonul pe locul 1, indiferent de rezultatele ultimei etape.

Duel în trei pentru evitarea ultimului loc retrogradabil

Singura necunoscută în subsolul clasamentului a rămas numele ultimei retrogradate, care se va decide între Pandurii, Metaloglobus şi Dacia Unirea Brăila, ultima având un punct în minus faţă de celelalte două echipe. Dacă, în penultima rundă, Pandurii a luat trei puncte la "masa verde", în schimb Metaloglobus a pierdut la limită la Afumaţi, iar Dacia Unirea a produs şocul rundei, prin proporţiile scorului, după 5-1 pe terenul celor de la UTA Arad. În ultima rundă, Metaloglobus va primi vizita liderului, în timp ce Pandurii se va deplasa la Brăila, pentru cel mai important meci al sezonului pentru cele două echipe.

În celelalte partide ale etapei cu numărul 37, ASU Poli a câştigat la limită derby-ul oraşului, învingând pe Ripensia cu 2-1, în timp ce Sportul Snagov şi Academica Clinceni au obţinut victorii la scor în deplasare. Sportul a marcat de 11 ori în poarta Forestei, echipă care a avut doar 13 jucători pe foaie, dintre care opt au fost născuţi după 1 ianuarie 1999, în timp ce Academica a trecut cu 4-1 de CS Baloteşti.

Iată rezultatele intermediare ale etapei şi clasamentul la zi:

26.05.2018, ora 11:00

Foresta Suceava – Sportul Snagov 0-11 (0-5)
Viorel Lică (3, 44), Claudiu Borţoneanu (14), Viorel Ferfelea (39, 76), Cristian Bustea (40), Dragoş Huiban (50, 84, 87), Ayoub Tazouti (63), Alexandru Radu (65 – pen.)

Ştiinţa Miroslava – Luceafărul Oradea 1-4 (0-2)
Robert Căruţă (60) / Vlad Rusu (5, 26, 70), Bruno Luz (57)

AFC UTA Arad – Dacia Unirea Brăila 1-5 (1-3)
Darius Buia (18) / Norbert Polgar (9 – aut.), Marius Dima (19), Alexandru Pop (41, 55), Paul Cubleşan (57)

CS Afumaţi – Metaloglobus Bucureşti 2-1 (2-0)
Vasile Olariu (10), Robert Buduroi (34) / Alexandru Potecea (51)

26.05.2018, ora 12:30

Dunărea Călăraşi – Chindia Târgovişte 0-0

26.05.2018, ora 19:00

ASU Poli Timişoara – Ripensia Timişoara 2-1 (1-1)
Ionuţ Plămadă (12), Carol Taub (83) / Adrian Ungureanu (16)

27.05.2018, ora 14:30

CS Baloteşti – Academica Clinceni 1-4 (0-2)
Valentin Andrei (49) / Andrei Blejdea (23), Paul Paţurcă (45), Cătălin Găină (50, 57)

30.05.2018, ora 17:30

AFC Hermannstadt – CS Mioveni

Pandurii Târgu Jiu – ASA 2013 Târgu Mureş 3-0
Oaspeţii au fost dezafiliaţi prin decizia Comitetului Executiv din 28.02.2018

Olimpia 2010 Satu Mare – Fotbal Club Argeş 0-3
Gazdele au fost sancţionate cu excluderea din competiție prin decizia Comisiei de Disciplină şi Etică