Foto: Sportul Snagov Facebook

Rămas fără tehnician pe bancă după plecarea lui Laszlo Balint, liderul competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor, Sportul Snagov, a luat o decizie în acest sens. Luni seara a fost anunţat numele celui care a preluat conducerea echipei de pe banca tehnică, opţiunea clubului fiind Eugen Trică.

Acesta a semnat un contract valabil până la finalul sezonului curent şi va fi ajutat de Laurențiu Diniță, antrenor secund și Martin Tudor, antrenor cu portarii. Eugen Trică a mai pregătit echipa din Snagov pentru opt etape, în sezonul 2015-2016, atunci când purta numele de Metalul Reşiţa.

Deşi ultimele două angajamente au fost ca antrenor secund, la CSM Poli Iaşi şi Al-Ittihad Jeddah, Trică a avut parte de mai multe experienţe ca antrenor principal, în CV-ul său figurând Metalul Reşiţa, CFR Cluj (de două ori), Juventus Bucureşti (de două ori) şi UTA.

“Sunt bucuros și foarte motivat de noua provocare profesională! Va fi o provocare în adevăratul sens al cuvântului – sunt conștient că misiunea mea este extrem de dificilă, ținând seamă de contextul actual de la echipă. Însă, de îndată ce se vor achita restanțele financiare, îmi doresc ca lucrurile să reintre în normal și să mă bazez 100% pe acești băieți senzaționali, care au uimit în prima parte a campionatului cu dăruirea și spiritul lor de sacrificiu, și să continui parcursul excelent început de fostul antrenor. Am încredere că neajunsurile și neînțelegerile vor fi lăsate în urmă și vom putea să reînchegăm grupul frumos, cu foame de fotbal, pe care l-am admirat cu toții în tur. Vor veni întăriri pe posturi, întrucât s-au înregistrat plecări însemnate de la nivelul echipei de bază în această pauză competițională, dar vom munci neîntrerupt pentru a le suplini și pentru a fi pregătiți din toate punctele de vedere până la reluarea campionatului”, a declarat Eugen Trică pe pagina de Facebook a clubului ilfovean

Tot luni a avut loc şi reunirea echipei, la care au participat 17 jucători, iar noul tehnician al liderului a anunţat că a stabilit deja trei meciuri amicale, cu CSA Steaua pe 26 ianuarie, cu CS Tunari pe 2 februarie şi cu CS Mioveni pe 13 februarie.