UTA Media Design / uta-arad.ro

A doua etapă a eşalonului secund a debutat vineri, cu succesul celor de la Petrolul 52, 3-0 cu CS Baloteşti, într-un meci disputat pe sinteticul de la Chiajna. Runda a continuat sâmbătă, atunci când s-au jucat şapte partide, dominate de gazde, care au terminat ziua neînvinse. Doar trei din echipele vizitatoare au reuşit să plece acasă cu puncte – Ripensia, Aerostar şi Fotbal Club Argeş, toate fiind egalate după ce au condus.

Energeticianul este singura echipă cu două victorii

Înaintea ultimelor două partide ale etapei, care se vor disputa duminică, respectiv luni, singura echipă cu punctaj maxim este Energeticianul, care a câştigat ambele partide jucate până acum. După 4-0 cu Luceafărul, a urmat un 2-1 cu ASU Poli, golurile echipei care evoluează la Petroşani fiind marcate în prima repriză, într-un interval de două minute, prin Nicoară şi Stoenac.

Liderul poate fi egalat la puncte după meciul de luni, dintre Chindia şi U Cluj, cu condiţia ca una dintre echipe să câştige partida care se va disputa cu începere de la ora 18:00, pe stadionul “Eugen Popescu” din Târgovişte.

Academica a reuşit scorul campionatului

Celelalte victorii ale gazdelor în meciurile de sâmbătă s-au consemnat la Arad, Snagov şi Clinceni. Primele două meciuri au consemnat reveniri ale echipelor gazdă pe arene pe care nu au mai jucat de o lungă perioadă de timp.

Astfel, arădenii au evoluat pe Motorul, după un exil la Şiria, în timp ce Sportul a revenit pe stadionul Voinţa din Ghermăneşti, după ce sezonul precedent a evoluat la Ştefăneştii de Jos. Formaţia pregătită de Ionuţ Popa s-a impus cu 4-2 în duelul cu nou-promovata SSC Farul, în timp ce snagovenii au trecut de CS Mioveni cu 2-0.

Surpriza etapei, prin proporţiile scorului, a fost meciul de la Clinceni, acolo unde Academica a reuşit scorul campionatului, după 5-0 cu Daco-Getica. Ilfovenii au avut 2-0 după doar 12 minute, iar în ultimul sfert de oră au mai punctat de trei ori în poarta lui Gavrilaş.

Iată rezultatele rundei şi clasamentul intermediar:

10.08.2018, ora 18:00

CS Baloteşti – ACS Petrolul 52 0-3 (0-3)
Lucian Cazan (4, 41), Claudiu Herea (34)

11.08.2018, ora 11:00

CS Luceafărul Oradea – AFC Ripensia Timișoara 2-2 (2-1)
Vasile Pop (35, 62 – pen.) / Andrei Dumiter (11), George Monea (31)

ACS FC Academica Clinceni – ASC Daco-Getica Bucureşti 5-0 (2-0)
Ovidiu Horşia (8), Ciprian Gliga (12), Costin Gheorghe (78 – pen.), Robert Ion (87), Vlad Mihalcea (90+2

CS Sportul Snagov SA – CS Mioveni 2-0 (1-0)
Cătălin Hlistei (16), Florin Ilie (84)

FC Metaloglobus Bucureşti – CS Aerostar Bacău 1-1 (1-1)
Valentin Ghenovici (39) / Adrian Hurdubei (22)

ACS Energeticianul – ACS ASU Politehnica Timișoara 2-1 (2-0)
Viorel Nicoară (35), Marian Stoenac (37) / Marvin Schieb (64)

11.08.2018, ora 13:00

AFC UTA Arad – ASSCS Farul Constanţa 4-2 (2-0) (foto)
Ciprian Rus (8), Paul Copaci (38, 57), Mihai Petra (79) / Marius Tudorică (49), Madikaba Doumbia (74)

11.08.2018, ora 15:30

CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – Fotbal Club Argeş 1-1 (0-1)
Andrei Blejdea (46) / Andrei Panait (40)

12.08.2018, ora 13:00

ACS Poli Timişoara – ACS Dacia Unirea Brăila

13.08.2018, ora 18:00

AFC Chindia Târgovişte – AS FC Universitatea Cluj

Articol de Mihai Andrieș