Pe frf.ro veți descoperi la finalul fiecărei etape radiografia evoluțiilor jucătorilor Under 21 utilizați de echipele din Liga 2. După a 15-a rundă a sezonului, statistica bifează un total de 198 de jucători folosiţi în 147 de partide!

O treime din golurile etapei cu numărul 15 au fost reuşite de jucătorii sub 21 de ani, care şi-au trecut numele pe lista marcatorilor de opt ori. La finalul acestei runde, totalul golurilor marcate în acest sezon de jucătorii U21 a ajuns la 103, borna de 100 fiind bifată de Adrian Petre, cu prima dintre cele două reuşite ale sale din meciul cu Academica Clinceni.

Ceilalţi marcatori sub vârstă din această etapă au fost P. Radu (Dunărea), Tudoran (Olimpia), Şt. Vasile (Afumaţi), D. Mărgărit (ASU Poli), M. Coman (Academica) şi L. Manole (FC Braşov). Tudoran a fost singurul care a înscris de la punctul cu var, în timp ce Paul Radu şi Daniel Mărgărit s-au aflat la prima reuşită din acest sezon.

Numărul jucătorilor sub 21 de ani folosiţi în acest sezon a ajuns la 198, după debutul lui Tankó de la Sepsi şi Olea de la Academica. Ultimul este cel de-al şaptelea fotbalist născut în 2000 care a debutat în acest sezon, după Paşca, Dihel şi Jurău (toţi Şoimii), Ad. Ioniţă (Chindia), Calu (Dacia Unirea) şi Târş (CSM).

Iată tabloul complet al prezenței jucătorilor români U21 în a 15-a etapă din Liga 2, cu mențiunea că marcatorii evidențiați sunt fotbaliști care fac parte din această categorie:

► CS Baloteşti – Dunărea Călăraşi 0-3 (0-2)
Paul Radu (7), Baudouin Kanda (25), Alexandru Ciocâlteu (90+3)
Baloteşti: Răuţă, Val. Niculae (ambii integralişti), Bakalli (titular, 88 de minute), Păduraru (din minutul 88)
Dunărea: P. Radu, Ţenea (ambii integralişti), Preoteasa (titular, 79 de minute), Danciu (din minutul 59), Licu (din minutul 83)

ACS Berceni – Olimpia Satu Mare 1-7 (1-2)
Rodrigue Ettien (7) / Mihai Onicaş (13, 70), Dragoş Sfrijan (45 – aut.), Valter Heil (60), Silviu Pană (76), George Tudoran (78 – pen.), Dumitru Muntean (88)
Berceni: M. Badea, Cr. Matei (ambii integralişti), M. Ion (titular, 76 de minute), Măcriş (din minutul 76)
Olimpia: Anca-Trip, Ciul, Krausz (toţi integralişti), Luduşan (titular, 71 de minute), Tudoran (din minutul 62)

► CSM Râmnicu Vâlcea – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-1 (0-0)
Daniel Ene (90+4 – pen.)
CSM: Muţiu, Piscanu (ambii integralişti), D. Dumitraşcu (titular, 82 de minute), I. Marian (din minutul 82)
Sepsi: Niczuly, Chiş (ambii integralişti), Tofan (titular, 68 de minute), Tankó (din minutul 68)

► Foresta Suceava – CS Afumaţi 0-2 (0-2)
Ştefan Vasile (24), Vasile Olariu (31)
Foresta: A. Mutu, Masella, Niga (toţi integralişti), Cerlincă (titular, 67 de minute), Dănilă (din minutul 69)
Afumaţi: Şt. Vasile, Covalschi (ambii integralişti), Vl. Tudorache (titular, 90+2 minute), Val. Costache (din minutul 90+2)

► Chindia Târgovişte – Juventus Bucureşti 0-0
Chindia: Neguţ, Cr. Stoica (ambii integralişti), Parghel (titular, 76 de minute), Nisipeanu (din minutul 76)
Juventus: R. Stoian, Carabela (ambii integralişti), Al. Roşca (titular, 42 de minute), Fl. Cazan (din minutul 42)

ASU Politehnica Timişoara – Unirea Tărlungeni 2-0 (1-0)
Daniel Mărgărit (45), Cătălin Bădăuţă (73)
ASU Poli:
Gkakos, Motreanu (ambii integralişti), D. Mărgărit (titular, 63 de minute), Teuţ (din minutul 63), Giuricici (din minutul 76)
Unirea: Ciortan, V. Mihai (toţi integralişti), G. Mihai (titular, 78 de minute), Nicolici (din minutul 78)

► UTA Bătrâna Doamnă – FC Academica Clinceni 3-2 (0-1)
Adrian Petre (49, 73), Cristian Andor (78) / Cornel Predescu (28), Marius Coman (89)
UTA BD: Ad. Petre, I. Tănase, Burlă (toţi integralişti), Jorza (din minutul 71)
Academica: Fl. Ştefan, Perju, Gojnea, M. Coman (toţi integralişti), Cocîrlă (din minutul 53 până în minutul 80), Olea (din minutul 80)

► Dacia Unirea Brăila – Luceafărul Oradea 1-0 (1-0)
Cosmin Neagu (30)
Dacia Unirea: G. Niţă, Muscă (ambii integralişti), Roşoagă (titular, 78 de minute), D. Oprea (din minutul 78)
Luceafărul: I. Ban, Bedea (ambii integralist), Zs. Lukacs (titular, 45 de minute), D. Costea (din minutul 46)

►CS Mioveni – FC Braşov 0-1 (0-1)
Laurenţiu Manole (28)
Mioveni: Tirică, Rădescu, Boboc (toţi integralişti)
FC Braşov: P. Iacob, Băjan, L. Manole (toţi integralişti)

Pe categorii de vârstă, cei mai mulţi jucători au fost cei născuţi în 1996 – 60 la număr, urmaţi de generaţia 1995 – 50 de jucători. Pe locul al treilea s-au aflat cei născuţi în 1997 (33), urmaţi de 1998 (29) şi 1999 (18). Din această rundă, la categoria 2000, lista are acum şapte jucători, după debutul lui Olea, în timp ce la 2001 a rămas în continuare un singur reprezentant.

Analizînd distribuţia pe posturi se poate observa că, din cei 198 de jucători care au bifat cel puţin o prezenţă în teren, în primele 15 runde, cei mai numeroşi sunt mijlocaşii, 93 la număr, urmaţi de fundaşi, cu 37 mai puţini.

Portari: Paşca (Şoimii Pâncota), Căucă (FC Braşov), Fila, R. Stoian (ambii Juventus), Anca-Trip (Olimpia), Al. Radu (Metalul), Gudea (Tărlungeni), Niga (Foresta), Căbuz, Muţiu (ambii CSM Rm. Vâlcea), Aioani (Chindia), C. Munteanu, Ed. Preda (ambii Berceni), Niczuly (Sepsi OSK), A. Constantinescu, Gkakos (ambii ASU Poli), Gârlea (Dacia Unirea)

Fundași: Al. Gheorghe, Covalschi (ambii CS Afumaţi), C. Covaci, D. Dan, Ţugulescu, Morschil, Jurău, Dulap (toţi Şoimii Pâncota), Fl. Dumbravă, P. Chiş, Tankó (toţi Sepsi OSK), Săftescu, Băjan (ambii FC Braşov), R. Alecsandru, Carabela (ambii Juventus), Tirică, Bg. Stancu (ambii CS Mioveni), Ciul (Olimpia), Dr. Matei, E. Matei, G. Nedelcu, M. Ciobanu, A. Ilie, C. Dima (toţi Metalul), Ţenea, Codreanu, Mihuţ (toţi Dunărea), Ciortan, Nicolici (ambii Tărlungeni), A. Mutu, Turda, Aeroaiei, Masella (toţi Foresta), Cr. Costin, Burlă, Celea (toţi UTA BD), D. Dumitraşcu (CSM Rm. Vâlcea), Todorov, Motreanu (ambii ASU Poli), Răuţă, Al. Grigore, Darie, A. Iordache (toţi Baloteşti), Fl. Niţă, Al. Vasile, M. Badea, Chireaţă (toţi Berceni), Butean, Perju, Fota, R. Crişan, Fl. Ştefan (toţi Academica), Al. Radu, I. Ban, Bactăr (toţi Luceafărul), Ad. Ioniţă (Chindia)

Mijlocași: Vl. Tudorache, Val. Costache (ambii CS Afumaţi), Ursoi, Ştrengar, D. Bogdan, Dihel, Farcaş, I. Ianc, Taïder (toţi Şoimii Pâncota), Jakab, Tofan (ambii Sepsi OSK), P. Iacob, Răchişan, L. Manole, Pamfile, Fl. Răsdan (toţi FC Braşov), Boboc, Rădescu, Ed. Florescu, Iamandi (toţi CS Mioveni), Erdei, Krausz, Kanalos, Bura, D. Lukacs, Tudoran (toţi Olimpia), Ghimiş, Buzdugan, Pitulice, Şendroiu, Tessin, Cl. Ştefan (toţi Metalul), P. Radu, Licu, Preoteasa, Dat, Danciu (toţi Dunărea), D. Oprea, G. Niţă, Roşoagă, Calu, M. Iordache (toţi Dacia Unirea), V. Mihai, I. Anghel, G. Mihai, Şt. Niculae (toţi Tărlungeni), Dănilă, Cerlincă, Strugariu (toţi Foresta), Man, Jorza, I. Tănase, Stahl, M. Vlad, D. Covaci (toţi UTA BD), Ad. Cîrstea, S. Drăghici, R. Georgescu, Ov. Mihai, Piscanu, I. Marian, N. Mocanu, Târş (toţi CSM Rm. Vâlcea), Teuţ, Giuricici, Dănăricu, Ţugui (toţi ASU Poli), Parghel, Cr. Stoica, Rosciugă (toţi Chindia), Val. Niculae, P. Ioniţă, Păduraru, Bakalli (toţi Baloteşti), M. Ion, Matincă, Carp, Pădure, Cr. Matei, R. Lică, B. Iancu, R. Petre, Fl. Matei, M. Anton (toţi Berceni), Olea, Gojnea, Cocîrlă (toţi Academica), Ţegle, Bedea, D. Costea (toţi Luceafărul), Al. Roşca, Sbârcea (ambii Juventus)

Atacanți: Şt. Vasile (CS Afumaţi), D. Lung, Andrei Pătraşcu (ambii Şoimii Pâncota), Veress (Sepsi OSK), E. Nica, Fl. Cazan, Dr. Florea (toţi Juventus), I. Dinu, I. Iorga, Bg. Oancea, Borţoneanu, F. Paraschiv (toţi Metalul), Mareş (Juventus / Dunărea), Dobra, Dincă (ambii Dunărea), Muscă, P. Ioan, Mucuţă (toţi Dacia Unirea), Ad. Petre (UTA BD), Brice Nanou, Luduşan (ambii Olimpia Satu Mare), Neguţ, Nisipeanu (ambii Chindia), D. Stancu, Bădulescu, Măcriş (toţi Berceni), P. Niţă, D. Mărgărit, D. Neamţu (toţi ASU Poli), M. Coman (Academica), Stăvărache (Şoimii/Berceni), Zs. Lukacs (Luceafărul), S. Ivan (CS Mioveni)