Foto: Răzvan Păsărică / SportPictures.eu

Cortina a căzut peste Liga 2 Casa Pariurilor, care a intrat în vacanţă până în primăvară, când se va relua cu a treia etapă a returului. Cu un meci înainte de a se intra în pauză, numele liderului a fost deja cunoscut, Sportul Snagov încheind anul cu un total de 46 de puncte. În suspans a stat restul podiumului, ordinea finală depinzând de rezultatul meciului dintre FC Petrolul şi CS Baloteşti, disputat duminică la prânz.

Ploieştenii ar fi avut posibilitatea de a urca până pe locul secund, în cazul în care ar fi învins la şase goluri diferenţă. Iar prahovenii nu au fost departe de îndeplinirea acestui obiectiv, după ce au condus la un moment dat cu 5-0.

Academica a terminat pe locul secund, dar cu cele mai multe victorii

Căpitanul Marinescu (foto de la primul gol), de două ori, Cazan, Ghinga şi Arnăutu au făcut ca tabela să arate un avantaj de cinci goluri după 78 de minute. Ploieştenii au alergat după golul şase, care ar fi echivalat cu locul secund la final de 2018, dar cei care au marcat au fost oaspeţii, prin Marian Ghiţă, cu două minute înainte de finalul timpului regulamentar de joc. Fluierul de final al arbitrului Ovidiu Mazilu a oprit tabela de marcaj la scorul de 5-1, rezultat cu care gazdele au urcat doar pe locul 3.

Pe poziţia a doua din clasament va ierna Academica Clinceni, echipă care deţine două recorduri inedite ale actualului sezon. Astfel, ilfovenii au cele mai multe victorii, 15 la număr, dar sunt singurii care nu au terminat măcar un singur meci la egalitate!

Dacă Academica şi FC Petrolul se află la un punct în spatele liderului, în schimb AS FC U Cluj şi Chindia sunt la un punct în urma acestora. Situaţie în care lupta pentru promovare se anunţă mai mult decât interesantă în cele 17 etape rămase, cu cinci echipe întinse pe o distanţă de două puncte. La cinci puncte de lider se află Fotbal Club Argeş, după care distanţa se măreşte consistent, cu CS Mioveni aflată la 12 puncte de locul 1, iar Energeticianul şi AFC UTA Arad la 17 puncte.

Iată rezultatele şi marcatorii etapei cu numărul 21:

7.12.2018, ora 17:30
Fotbal Club Argeş – Pandurii Lignitul Târgu Jiu 3-1 (1-1)

Vasile Buhăescu (11, 67 – pen.), Andrei Nilă (74) / George Tudoran (18)

7.12.2018, ora 19:30
AS FC Universitatea Cluj – AFC Chindia Târgovişte 3-1 (1-1) (foto)
Iuliu Haţiegan (36, 90+4), Cristian Gavra (50) / Andreas Mihaiu (13)

8.12.2018, ora 11:00
AFC Ripensia Timișoara – CS Luceafărul Oradea 2-0 (1-0)

Cătălin Bădăuţă (25), Mihai Hecsko (77)

ACS Dacia Unirea Brăila – ACS Poli Timişoara 2-0 (1-0)
Hamza Ben Abda (8), Andrei Pleşa (73)

ASC Daco-Getica Bucureşti – ACS FC Academica Clinceni 0-2 (0-2)
Mihai Dobrescu (3), Andrei Răuţă (16)

CS Mioveni – CS Sportul Snagov SA 0-4 (0-1)
Claudiu Borţoneanu (31), Cătălin Hlistei (52), Darius Buia (65), Dragoş Huiban (88)

CS Aerostar Bacău – FC Metaloglobus Bucureşti 9-1 (5-0)
Cătălin Vraciu (8, 35), Valentin Buhăcianu (30, 31, 64), Horia Ilie (38), Alin Mutu (60, 62), Andrei Pavel (88 – pen.) / Ovidiu Herea (70)

8.12.2018, ora 11:30
ASSCS Farul Constanţa – AFC UTA Arad 1-1 (0-0)
Marius Dumitraşcu (81) / Ciprian Rus (66)

8.12.2018, ora 14:00
ACS ASU Politehnica Timișoara – ACS Energeticianul 0-0

9.12.2018, ora 12:00
FC Petrolul Ploieşti – CS Baloteşti 5-1 (1-0) (foto)
Laurenţiu Marinescu (34 – pen., 84), Lucian Cazan (53), Sebastian Ghinga (62), Sergiu Arnăutu (78) / Marian Ghiţă (88)