Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Ultimul meci al rundei cu numărul 14 s-a disputat luni seara la Ploieşti, acolo unde FC Petrolul a primit vizita celor de la ASSCS Farul Constanţa. Gazdele aveau nevoie de o victorie pentru a urca pe locul patru în clasament, orice alt rezultat urmând a le lăsa pe locul şase.

Misiunea ploieştenilor a fost îngreunată de eroarea lui Tordai la o lovitură liberă executată de Tudorică (20) de la peste 30 de metri. Echilibrul a fost restabilit după doar cinci minute, la o fază la care balonul şutat de Laurenţiu Marinescu a fost deviat de Roumadi şi nu a mai putut fi oprit de Mihai Popa din drumul spre plasă.

Prahovenii au avut de luptat şi cu statistica nefavorabilă din acest sezon, în care au pierdut toate partidele în care adversarii au deschis scorul. Meciul de luni seara a pus capăt acestei serii negative, după ce Arnăutu a adus victoria printr-un penalty transformat după aproape o oră de joc.

În urma acestui succes, FC Petrolul a urcat pe locul patru, la trei puncte în spatele noului lider, Chindia Târgovişte şi va juca în runda următoare cu ultima clasată Dacia Unirea Brăila.

Iată rezultatele şi marcatorii etapei cu numărul 14:

25.10.2018, ora 17:45
AS FC Universitatea Cluj – ACS Poli Timişoara 4-0 (1-0)
Cristian Gavra (25, 70), Doru Dumitrescu (48), Dorin Goga (87)

26.10.2018, ora 18:00
CS Mioveni – ASC Daco-Getica Bucureşti 2-1 (2-1)
Alexandru Popescu (17), Eduard Stoica (39) / Cristian Bustea (28 – pen.)

27.10.2018, ora 11:00
FC Metaloglobus Bucureşti – CS Baloteşti 1-0 (0-0)

Vlăduţ Vlad (55)

Fotbal Club Argeş – ACS Dacia Unirea Brăila 4-1 (1-0)
Ionuţ Şerban (27, 65), Vasile Gheorghe (83), Cătălin Barbu (90+3) / Stéphane Le Metayer (72)

CS Aerostar Bacău – AFC Ripensia Timișoara 2-0 (1-0)
Valentin Buhăcianu (43), Cornel Căinari (78 – pen.)

ACS Energeticianul – ACS FC Academica Clinceni 0-1 (0-1)
Ciprian Gliga (3)

27.10.2018, ora 12:00
ACS ASU Politehnica Timișoara – AFC UTA Arad 1-3 (0-2)
Bogdan Bozian (67 – pen.) / Norbert Janos (14, 40), Ciprian Rus (87)

27.10.2018, ora 14:00
CS Luceafărul Oradea – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 1-0 (0-0)
Claudiu Codoban (80 – pen.)

28.10.2018, ora 12:00
AFC Chindia Târgovişte – CS Sportul Snagov SA 4-1 (3-0)
Cristian Neguţ (6, 37, 40), Daniel Florea (49) / Dragoş Huiban (90)

29.10.2018, ora 18:00
FC Petrolul Ploieşti – ASSCS Farul Constanţa 2-1 (1-1) (foto)
Laurenţiu Marinescu (25), Sergiu Arnăutu (58 – pen.) / Marius Tudorică (20)