În ciuda eșecului, preşedintele Daniel Acatrinei rămâne optimist şi apreciază că echipa sa va creşte de la meci la meci.

"Băieţii au avut atitudine, au jucat cu ambiţie, iar acest lucru ne dă speranţe pentru viitor. S-a simţit tracul debutului, dar m-a mulţumit jocul. Nu am arătat rău pentru debutul în liga secundă, iar dacă vom juca cu personalitate în meciurile următoare sunt convins că vom reuşi să adunăm puncte. Păcat că am primit acel gol pe final de meci, lipsa de experienţă la acest nivel şi-a spus cuvântul. Sunt convins că nivelul jocului va creşte în etapele următoare", a declarat preşedintele Ştiinţei Miroslava, Daniel Acatrinei.

Mulțumit de joc s-a arătat și antrenorul ieşenilor, Cristi Ungureanu. "Am avut o primă repriză echilibrată, am reuşit să şi marcăm după ce am fost conduşi. Prima repriză m-a mulţumit din punct de vedere tactic, dar a doua parte a fost diametral opusă. Ne-am retras, ne-am speriat puţin, ne-am creat foarte puţine faze de poartă şi asta ne-a costat pe final înscrierea golului victoriei de către gazde. Am avut puţine minute să egalăm, am mai avut ceva ocazii, dar prea târziu să mai revenim pe tabelă. Pentru primul meci sunt mulţumit, dar mai avem de reglat multe chestii. Sper ca la meciul de acasă cu Brăila să arătăm o cu totul altă faţă”, a precizat Ungureanu.

Ieşenii vor juca în etapa a II-a pe stadionul "Emil Alexandrescu" din Copou, vineri, 11 august, de la ora 18.00, cu Dacia Unirea Brăila.