Captură: DigiSport

Epilogul rundei a patra s-a disputat marţi seara la Mioveni, acolo unde s-au întâlnit cele două reprezentante ale Argeşului în Liga 2 Casa Pariurilor. Neînvinse după primele trei runde, gazdele şi-au continuat parcursul pozitiv din acest start de campionat şi au rămas în continuare fără înfrângere, după ce s-au impus aseară cu 2-0.

Deschiderea scorului a avut loc în primul minut al prelungirilor, atunci când Vişa a trimis prea slab spre Şerbănică, permiţându-i lui Hergheligiu să intercepteze, iar jucătorul Mioveniului a intrat în careu şi a marcat.

CLASAMENTUL GENERAL DUPĂ PATRU RUNDE

O nouă gafă a defensivei oaspete s-a terminat cu un penalty pentru Mioveni, cu puţin înainte de a se scurge o oră din meci. Vişa a pasat înapoi spre Panait, care a alunecat, Balint a interceptat balonul, a intrat în careu şi a fost faultat de Agachi. Primul marcator al meciului şi-a asumat responsabilitatea executării loviturii de la 11 metri şi a dus scorul la 2-0, care avea să fie şi rezultatul final al derby-ului argeşean.

În condiţiile în care, luni seara, Farul şi Petrolul au remizat alb, Mioveniul a urcat pe ultima treaptă a podiumului, fiind una dintre cele trei echipe neînvinse după patru etape scurse din acest sezon. Celelalte sunt primele două clasate, SCM Gloria Buzău şi AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele, ambele proaspăt promovate în această vară.

Iată rezultatele celei de-a patra etape din noul sezon, cu roşu fiind trecute meciurile televizate:

24.08.2019, ora 11:00
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – AFC Dunărea 2005 Călăraşi 1-1 (1-1)
Szilard Veres (28) / Radu Crişan (25)

AFC Ripensia Timișoara – AFC UTA Arad 2-1 (0-1)
Albert Voinea (87), Adrian Zaluschi (90+3-pen.) / Octavian Ursu (45+2)

CS Sportul Snagov SA – FC Metaloglobus Bucureşti 0-3 (0-1)
Ovidiu Herea (17, 76), Valentin Ghenovici (74)

CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 0-0

ASC Daco-Getica Bucureşti – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița 1-0 (1-0)
Gabriel Răducan (7)

CS Concordia Chiajna – AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele 0-3 (0-1)
Silviu Pană (6), Cristian Ciobanu (73), Nedo Turković (83)

24.08.2019, ora 18:00
Fotbal Club Rapid – ACS ASU Politehnica Timișoara 1-0 (0-0)
Cristian Scutaru (82-aut.)

25.08.2019, ora 15:30
AS FC Universitatea Cluj – SCM Gloria Buzău 0-2 (0-1)
Valentin Alexandru (39-pen.), Dragoş Huiban (79-pen.)

26.08.2019, ora 18:00
FC Farul Constanța 1920 – FC Petrolul Ploieşti 0-0

27.08.2019, ora 19:00
CS Mioveni – ACS Campionii Fotbal Club Argeş 2-0 (1-0) (foto)
Andrei Hergheligiu (45+1, 59 – pen.)