Ziua de sâmbătă a programat doar 12 partide din cadrul etapei a noua, după ce clubul FC Bihor nu a fost programat pentru meciul de la Chindia, după ce nu a achitat baremurilor restante de la meciul cu Metalul Reşiţa.

Chiar dacă a pierdut neaşteptat la Pojorâta, Rapid Bucureşti a rămas lider în seria I, însă împarte primul loc cu Rapid CFR Suceava, cu acelaşi număr de puncte, 18, dar un golaveraj mai bun. Învinsa sucevenilor din această etapă, Ceahlăul, rămâne pe ultimul loc în serie, retrogradabil la finalul sezonului regulat.

CLASAMENTUL GENERAL AL LIGII 2
 

În seria a II-a, FCM Baia Mare continuă să surprindă, rămânând, şi după această etapă, singura echipă din primele două eşaloane care nu a pierdut niciun meci până acum. Performanţa echipei antrenate de Dorin Toma este una aparte, ţinând cont că FCM Baia Mare a promovat în Liga 2 de abia în acest sezon.

În subsolul clasamentului seriei a doua, Unirea Tărlungeni şi Metalul Reşiţa ocupă în continuare ultimele două locuri care duc la retrogradarea directă înainte de începerea play-off-ului şi play-out-ului. De menţionat că, în această etapă, formaţia reşiţeană a bifat al doilea meci din acest sezon în care a primit cinci goluri – 1-5 cu UTA Bătrâna Doamnă, după ce în etapa inaugurală a înregistrat un 0-5 cu Olimpia Satu Mare.

Iată rezultatele rundei:

SERIA I
Gloria Buzău – ACS Berceni 0-2
SC Bacău – Farul Constanţa 2-3
Oţelul Galaţi – CS Baloteşti 0-0
Rapid CFR Suceava – Ceahlăul Piatra Neamţ 3-0
Bucovina Pojorâta – Rapid Bucureşti 2-1
Dunărea Călăraşi – FC Academica Clinceni 1-1
Dacia Unirea Brăila a stat
 
SERIA A II-A
Şoimii Pâncota – Olimpia Satu Mare 0-1
CS Mioveni – CSM Râmnicu Vâlcea 0-1
Universitatea Cluj – FC Braşov 0-0
Gaz Metan Mediaş – FCM Baia Mare 0-1
Unirea Tărlungeni – FC Caransebeş 1-1
UTA Bătrâna Doamnă – Metalul Reşiţa 5-1
 
Partida Chindia Târgovişte – FC Bihor Oradea nu s-a disputat, după ce oaspeţii nu au fost programaţi ca urmare a neachitării baremurile restante. Meciul va fi omologat cu victorie la masa verde în favoarea gazdelor.
 
Foto: FCM Baia Mare