A cincea etapă a ediţiei 2017-2018 a eşalonului secund şi-a disputat opt partide sâmbătă, epilogul rundei fiind programat luni seara la Mioveni, acolo unde echipa gazdă va primi vizita celor de la Pandurii Târgu Jiu. Al zecelea meci al etapei, cel dintre Fotbal Club Argeş şi Luceafărul, nu a mai avut loc, după ce oaspeţii au anunţat Departamentul Competiţii că se află în imposibilitatea de a se prezenta la Piteşti, rezultatul întâlnirii urmând a fi omologat în următoarea şedinţă a Comisiei de Etică şi Disciplină a FRF.

Ripensia s-a oprit la patru victorii consecutive

Nou-promovata Ripensia, ocupanta fotoliului de lider şi singura echipă cu punctaj maxim după primele patru etape şi-a păstrat locul în fruntea clasamentului şi după meciul de sâmbătă de la Brăila. Însă timişorenii şi-au întrerupt seria de victorii consecutive, mulţumindu-se doar cu un egal în faţa celor de la Dacia Unirea, scor 2-2.

Şi ocupanta locului secund, ASA 2013 Târgu Mureş, s-a ales doar cu un punct din duelul cu Sportul Snagov, scorul de 1-1 fiind stabilit încă din minutul 29 al partidei. Egalul cu gruparea ilfoveană i-a costat pe mureşeni nu doar locul secund, ci şi podiumul, fiind trimişi pe locul 4 la golaveraj, ca urmare a victoriilor obţine de AFC Hermannstadt şi Chindia

Chindia a urcat pe podium după a doua victorie fără gol primit

Sibienii au trecut pe locul secund în clasament, după ce au învins-o pe AFC UTA Arad cu 2-0, deşi au evoluat cu un om în minus timp de aproape o oră, după eliminarea lui Pîrvulescu pentru cumul de avertismene. Pe ultima treaptă a podiumului a urcat Chindia, dâmboviţenii trecând cu 6-0 de Foresta. Echipa antrenată de Nicolae Croitoru a ajuns pe locul trei după ce a marcat de 15 ori în ultimele două partide din campionat, fără a primi gol în acestea.

Ştiinţa Miroslava şi CS Baloteşti, prima victorie a sezonului

Trei dintre celelalte meciuri de sâmbătă s-au încheiat cu victoria oaspeţilor, al patrulea fiind câştigat de CS Baloteşti, după 2-0 cu Olimpia. Pentru ilfoveni a fost prima victorie a sezonului, la fel ca şi ieşenii de la Ştiinţa Miroslava, care au dat lovitura la Bucureşti, pe terenul unei alte nou-promovate, FC Metaloglobus, cu golul victoriei reuşit în al treilea minut de prelungire de către rezerva Buhăcianu.

ASU Poli şi Dunărea au bifat celelalte succese ale zilei pentru echipele oaspete, după ce timişorenii au revenit de la 0-2 la 3-2 pe terenul Academicii din Clinceni, iar călărăşenii au trecut de CS Afumaţi printr-un gol din penalty, reuşit de Valentin Alexandru.

Iată rezultatele de până acum ale etapei şi clasamentul la zi:

26.08.2017, ora 11:00

ASA 2013 Târgu Mureş – Sportul Snagov 1-1 (1-1)
Paul Iacob (29) / Claudiu Borţoneanu (11)

Dacia Unirea Brăila – Ripensia Timişoara 2-2 (2-1)
Costel Roşu (5), George Puia (26) / Adrian Ungureanu (3, 57 – pen.)

Chindia Târgovişte – Foresta Suceava 6-0 (2-0)
Cristian Cherchez (12 – pen., 51, 79), Georgian Honciu (27 – pen.), Liviu Mihai (64), Cristian Neguţ (90 – pen.)

Metaloglobus Bucureşti – Ştiinţa Miroslava 1-2 (1-1)
Mădălin Martin (41) / Alexandru Taciuc (8), Valentin Buhăcianu (90+3)

Academica Clinceni – ASU Politehnica Timişoara 2-3 (2-2)
Vlad Mihalcea (3), Alexandru Lazăr (17) / Marius Staicu (45), Carol Taub (45+1), Deian Sorescu (84)

CS Baloteşti – Olimpia Satu Mare 2-0 (1-0)
Alin Pătraşcu (36 – pen.), Dănuţ Ciubuc (77)

CS Afumaţi – Dunărea Călăraşi 0-1 (0-1)
Valentin Alexandru (43 – pen.)

26.08.2017, ora 12:30

AFC Hermannstadt – AFC UTA Arad 2-0 (1-0)
Cosmin Neagu (26), Bogdan Rusu (53)

28.08.2017, ora 18:30

CS Mioveni – Pandurii Târgu Jiu

Fotbal Club Argeş – Luceafărul Oradea nu se dispută
Echipa oaspete a anunţat Departamentul Competiţii că se află în imposibilitatea de a se prezenta la meci