Ultima etapă a sezonului 2017-2018 din Liga 2 Casa Pariurilor a debutat vineri, cu meciul dintre Fotbal Club Argeş şi AFC UTA Arad. Oaspeţii s-au prezentat fără foarte mulţi titulari, abordând partida cu nouă jucători U21, un record absolut al grupării arădene pentru acest sezon. Mai mult, pe banca de rezerve a arădenilor au apărut pentru prima dată trei juniori de la echipa din Liga Elitelor U19, convocaţi în premieră la seniori.

În aceste condiţii, argeşenii au dominat jocul şi au reuşit să îşi asigure toate cele trei puncte puse în joc, chiar dacă la o diferenţă minimă. Unicul gol al meciului a fost reuşit de fundaşul Şerbănică, după o lovitură liberă executată ideal de Năstăsie. Acesta a centrat de pe dreapta în colţul îndepărtat al careului mic, de unde Şerbănică a şutat din voleu cu stângul. Balonul a lovit transversala, a căzut după linia porţii şi a revenit în teren, însă golul a fost perfect valabil şi s-a arătat centrul terenului.

Tot vineri ar fi trebuit să se dispute şi meciul dintre Luceafărul Oradea şi Foresta Suceava, dar acesta nu a mai fost programat, după ce sucevenii nu au achitat baremul de meci la partida din runda precedentă, cu Sportul Snagov. Etapa va continua sâmbătă, când vor avea loc toate cele şase meciuri rămase de disputat. Doar două vor începe de la ora 11:00, cele de la Clinceni şi Timişoara, celelalte fiind programate o oră mai târziu.

Trei dintre cele patru de la ora 12:00 au o importanţă majoră în stabilirea clasamentului final al sezonului, atât pe podium, cât şi la retrogradare. În fruntea clasamentului se mai pune problema echipei care va câştiga titlul de campioană, Dunărea având un avans de două puncte în faţa celor de la AFC Hermannstadt, însă sibienii stau mai bine la meciurile directe, în caz de egalitate de puncte în clasamentul final. Motiv pentru care Dunărea nu are decât varianta victoriei în meciul cu Metaloglobus, pentru a cuceri trofeul de campioană.

De partea cealaltă, gazda de azi a liderului, FC Metaloglobus, are şi ea nevoie de o victorie, pentru a fi sigură că nu va retrograda. Bucureştenii se află la egalitate cu Pandurii şi au un punct în plus în faţa Daciei Unirea, însă ultimele două menţionate se vor duela în meci direct pe terenul brăilenilor. O victorie a gorjenilor ar face ca Metaloglobus să rămână în Liga 2 şi în sezonul viitor, chiar şi cu un eşec, în timp ce Dacia Unirea poate evita retrogradarea cu un egal, cu condiţia ca Metaloglobus să piardă, fiind avantajată de rezultatele directe.

Iată rezultatele de până acum ale rundei şi clasamentul intermediar:

01.06.2018, ora 11:00

Luceafărul Oradea – Foresta Suceava 3-0
Oaspeţii nu au fost programaţi din cauza neplăţii baremului din etapa precedentă

01.06.2018, ora 18:00

Fotbal Club Argeş – AFC UTA Arad 1-0 (0-0)
Daniel Şerbănică (75)

02.06.2018, ora 11:00

Academica Clinceni – CS Afumaţi
Ripensia Timişoara – Ştiinţa Miroslava

02.06.2018, ora 12:00

Sportul Snagov – AFC Hermannstadt
CS Mioveni – CS Baloteşti
Metaloglobus Bucureşti – Dunărea Călăraşi
Dacia Unirea Brăila – Pandurii Târgu Jiu

ASA 2013 Târgu Mureş – ASU Poli Timişoara 0-3
Gazdele au fost dezafiliate prin decizia Comitetului Executiv din 28.02.2018

Chindia Târgovişte – Olimpia 2010 Satu Mare 3-0
Oaspeţii au fost sancţionaţi cu excluderea din competiție prin decizia Comisiei de Disciplină şi Etică