Foto: Dragoş Păşcăneanu / Sport Pictures

Interimatul pe bănca tehnică a echipelor Concordia Chiajna şi Campionii FC Argeş a fost unul de foarte scurtă durată. Astfel, cele două grupări din Liga 2 Casa Pariurilor au anunţat miercuri numele noului antrenor principal.

Lincar continuă în Liga 2 Casa Pariurilor

Gruparea ilfoveană s-a orientat spre fostul tehnician al liderului la zi al campionatului, Erik Lincar. Acesta a venit la Concordia împreună cu staff-ul tehnic pe care l-a avut la Turris-Oltul, Viorel Domocoş urmând a-l ajuta ca secund, iar Florin Matache cu pregătirea portarilor. Lincar a mai avut o experienţă ca antrenor pe banca grupării din Chiajna, în sezonul 2015-2016, atunci când a fost secundul lui Marius Baciu.

“Ultima data la Turris Turnu Magurele, tehnicianul în vârstă de 41 de ani a semnat miercuri cu clubul nostru si a condus primul antrenament din postura de antrenor principal al “vulturilor”. Acesta va avea un staff format din Viorel Domocos (antrenor secund) şi Florin Matache (antrenor cu portarii).

Lincar a jucat pentru CS Concordia Chiajna in perioada iulie 2007 – iulie 2008, iar in sezonul competitional 2015-2016 acesta a stat pe banca tehnica a alb-verzilor din postura de secund al lui Marius Baciu. Si-a inceput cariera de antrenor in 2008 ca secund la FC Prefab 05 Modelu si a mai antrenat echipe precum Academica Clinceni, Callatis Mangalia, Universitatea Craiova, Ramnicu Valcea, Luceafarul Oradea, Juventus Bucuresti si Turris Turnu Magurele. Bine ai venit, Erik Lincar! Mult succes pe banca tehnica a Concordiei!

În condiţiile în care meciul cu UTA Arad de sâmbătă a fost amânat la solicitatea grupării arădene, care are jucători convocaţi la naţionala U19, primul său meci ca antrenor principal al Concordiei va fi de abia cel din etapa a 12-a, atunci când ilfovenii vor primi vizita celor de la Dunărea Călăraşi,

Ionuţ Badea, din nou antrenor principal după mai bine de un an

După despărţirea de Nicolae Dică, Campionii FC Argeş s-a orientat către fostul secund al naţionalei României, Ionuţ Badea. Acesta a revenit în circuit după o pauză de mai bine de un an, ultima sa experienţă ca antrenor principal fiind pe banca grupării Concordia Chiajna, de care s-a despărţit la jumătatea lunii septembrie a anului trecut.

CLASAMENTUL INTERMEDIAR DUPĂ MECIURILE DIN ETAPA 10

Conform informaţiilor publicate pe site-ul oficial al clubului piteştean, Ionuţ Badea a ajuns la o înţelegere valabilă pe două sezoane, debutul său pe banca tehnică urmând a se face la următorul meci oficial al echipei, din cadrul etapei a 12-a. Atunci, Campionii FC Argeş se va deplasa la Drobeta-Turnu Severin, acolo unde va duela cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

Iată rezultatele şi programul ultimei etape, cu roşu fiind trecute meciurile televizate:

05.10.2019, ora 11:00
FC Farul Constanța 1920 – CS Sportul Snagov SA 1-0 (0-0)

Alexandru Iulian Stoica (90+3 – pen.)

CS Mioveni – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 3-0 (2-0)
Andrei Hergheligiu (13), Davide Massaro (44, 70)

ASC Daco-Getica Bucureşti – AFC Dunărea 2005 Călăraşi 2-3 (1-1)
Mario Mihai (30, 68) / Bogdan Rusu (38), Salvatore Marrone (48), Radu Crişan (82)

CS Concordia Chiajna – FC Metaloglobus Bucureşti 1-1 (0-0)
Paul Batin (76) / Alexandru Ciocâlteu (59)

Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 1-7 (1-3)
Daniel Ene (18) / Victor Astafei (10, 59), Vasile Pop (17, 40 – pen., 52), Alexandru Gîrbiţă (71), Cătălin Bădăuţă (87)

05.10.2019, ora 12:00
CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – FC Petrolul Ploieşti 0-1 (0-0)
Gabriel Oiţă (47 – aut.)

05.10.2019, ora 14:00
ACS ASU Politehnica Timișoara – ACS Campionii Fotbal Club Argeş 3-0 (1-0)
Ioan Mera (19, 75), Artiom Zabun (90+2)

06.10.2019, ora 13:00
AS FC Universitatea Cluj – AFC Ripensia Timișoara 1-1 (0-1)
Victor Dican (81) / Albert Voinea (26)

08.10.2019, ora 19:30
AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele – SCM Gloria Buzău 2-1 (0-0) (foto)
Silviu Pană (49), Adrian Voicu (90+1) / Dragoş Huiban (87)

Fotbal Club Rapid – AFC UTA Arad AMÂNAT