Amânat cu o săptămână, deoarece la data programării iniţiale gazdele au disputat meciul tur al semifinalelor Cupei României, duelul dintre Viitorul Pandurii şi FC Petrolul Ploieşti a adus faţă în faţă primele două clasate din grupa B a play-out-ului.
Deşi au deschis scorul încă din minutul 6, după un penalty transformat de căpitanul Ţegle, gorjenii au terminat prima repriză în dezavantaj, după ce oaspeţii au marcat de două ori în trei minute. Vajushi (34) a înscris şi el de la punctul cu var, iar Mihai Constantinescu a punctat cu un şut de la 16 metri.
Viitorul a alergat după egalare toată repriza secundă, dar cei care au înscris au fost tot ploieştenii, prin Şaim Tudor, în primul minut de prelungire, astfel că FC Petrolul Ploieşti a devenit liderul grupei B a play-out-ului.
VIITORUL PANDURII – FC PETROLUL PLOIEŞTI 1-3 (1-2)
Alin Ţegle (6 – pen.) / Armando Vajushi (34 – pen.), Mihai Constantinescu (36), Şaim Tudor (90+1)
1. Bg. Moga – 13. Ciul (21. Buleică 64), 16. Lixandru, 26. Misarăş (7. Dragu 46), 8. Copaci – 27. Buţurcă (25. Rzv. Vulpe 56), 14. Ţegle (cpt.), 24. Cioiu (23. Prejmerean 46), 20. Gîrbiţă – 9. Bădăuţă (11. Buia 64), 18. D. Paraschiv
12. Rob. Bodea – 10. Chiorean, 17. Mitrică, 19. Chelariu
Antrenor: Cristian Lupuţ
Cartonaşe galbene: Bădăuţă (33), Buţurcă (45), Ciul (61), Buia (87), Bg. Moga (după meci)
12. R. Avram – 15. Alb. Olaru, 3. Meijers (11. Ekollo 55), 6. V. Lică, 5. Ţicu – 4. Mondragon – 95. Mih. Constantinescu, 24. Slv. Pană, 8. Pol Roigé (cpt) (17. Ş. Tudor 87), 7. Vajushi – 14. Buhăescu (28. Arnăutu 67)
68. Nic. Cebotari – 20. Bărboianu, 98. M. Bratu, 30. Manolache, 34. Ad. Nicolae, 18. Boţogan
Antrenor: Octavian Grigore
Cartonaşe galbene: Buhăescu (65), Ţicu (87)
Stadion: Municipal (Târgu Jiu)
Arbitru: Vasile Buzea; Asistenţi: Ovidiu Timar şi Călin Cimponeriu; Rezervă: Alina Peşu
Articol scris de Mihai ANDRIEŞ