Echipa pregătită de Cristian Lupuţ a fost revelaţia ultimelor două runde ale actualei ediţii de campionat, după ce le-a învins pe rând pe Sportul Snagov şi FC Petrolul Ploieşti, ambele clasate în primele cinci şi cu pretenţii la promovarea în Liga 2. Dacă pe ilfoveni i-au învins chiar pe terenul acestora, scor 4-2, în schimb duelul cu gruparea prahoveană a avut loc la Sânmartin, în fieful bihorenilor.
Apăsaţi de presiunea promovării şi a ultimului rezultat (1-2 cu Fotbal Club Argeş), petroliştii au început avântat meciul cu gândul că trebuie să marcheze. După două ocazii ale oaspeţilor a urmat replica bihorenilor, care au reuşit să deschidă scorul după 25 de minute de joc. Preoteasa a recuperat un balon, a pasat pe culoar pentru Dulca, iar mijlocaşul a fost faultat de Puşcaş în careu. Vasile Pop a executat modest penaltyul, Bolboaşă a respins în faţă, dar golgheterul Luceafărului a urmărit şi a înscris (1-0). Bihorenii au recidivat patru minute mai târziu când Dulca a pasat pentru Roşu, iar centrarea acestuia a fost reluată cu capul în plasă de Paraschiv.
Prahovenii au terminat meciul cu doi oameni în minus
Imediat după pauză, Moldoveanu a reaprins speranţele oaspeţilor, însă defensiva bine organizată de căpitanul Cristi Oroş a rezistat cu brio. Pe contre, bihorenii au rămas periculoşi, iar, în minutul 77, Dulca a ridiculizat defensiva oaspeţilor. A driblat doi fundaşi, apoi portarul şi când se pregătea să trimită în plasă a fost faultat de Borţa. Penalty şi cartonaş roşu pentru fundaş, după care Preoteasa a înscris fără emoţii de la punctul cu var (3-1), stabilind scorul final al meciului, nu înainte ca Marinescu să vadă şi el cartonaşul roşu (85), dar pentru cumul de galbene.
CLASAMENTUL INTERMEDIAR DUPĂ PRIMELE NOUĂ MECIURI ALE ETAPEI 30
În condiţiile în care Chindia şi U Cluj au terminat etapa victorioase, eşecul suferit de FC Petrolul Ploieşti a lăsat gruparea prahoveană la patru puncte distanţă de locul care duce la baraj şi la şapte de ultimul care asigură promovarea directă.
Portarul Borbei, debut la 16 ani neîmpliniţi
Dacă ACS Poli a plecat învinsă de la Târgovişte, în schimb Ripensia a dat lovitura în minutele de prelungire ale partidei de la Petroşani, învingând pe Energeticianul cu 3-2. Cealaltă reprezentantă a Timişoarei a rezolvat meciul cu ultima clasată, Dacia Unirea, încă din prima repriză, în care ASU Poli a marcat de patru ori. Repriza secundă nu a mai adus schimbări pe tabelă, dar a consemnat debutul internaţionalului de juniori Alexandru Borbei, portarul timişorenilor primind botezul eşalonului secund la 15 ani, 9 luni şi 18 zile.
Tot primul meci în Liga 2 a bifat şi Ionuţ Gavrilă, fundaşul stânga al arădenilor de la AFC UTA, care au pierdut în deplasare, la Metaloglobus, scor 0-3. Din cauza suspendărilor şi accidentărilor, arădenii s-au prezentat la Bucureşti cu doar 16 jucători, dintre care cinci născuţi după 1 ianuarie 2001.
Ultimul meci al rundei va avea loc luni, de la ora 18:00, când la Piteşti va avea loc partida dintre Fotbal Club Argeş şi CS Mioveni.
Articol scris de Teodor BIRIŞ şi Mihai ANDRIEŞ
Iată rezultatele de până acum şi programul etapei a XXX-a:
13.04.2019, ora 11:00
CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – ACS FC Academica Clinceni 0-2 (0-1)
Robert Ion (23), Vasile Olariu (52)
CS Aerostar Bacău – ASC Daco-Getica Bucureşti 2-1 (1-1)
Valentin Buhăcianu (2, 90+3) / Philippe Nsiah (19)
13.04.2019, ora 12:00
CS Baloteşti – CS Sportul Snagov SA 0-0
13.04.2019, ora 14:00
AS FC Universitatea Cluj – ASSCS Farul Constanţa 2-1 (1-0)
Cristian Gavra (3), Dorin Goga (59) / Diogo Rosado (90+4)
14.04.2019, ora 11:00
FC Metaloglobus Bucureşti – AFC UTA Arad 3-0 (2-0)
Valentin Ghenovici (24), Ovidiu Herea (25), Claudiu Herea (76)
ACS Energeticianul – AFC Ripensia Timișoara 2-3 (1-1)
Robert Petre (45+2), Cosmin Ionică (70) / Adrian Stoica (32), Mansour Gueye (52), Octavian Drăghici (90+4)
14.04.2019, ora 12:00
AFC Chindia Târgovişte – ACS Poli Timişoara 1-0 (1-0)
Cristian Cherchez (18 – pen.)
14.04.2019, ora 14:00
CS Luceafărul Oradea – FC Petrolul Ploieşti 3-1 (2-0) (foto)
Vasile Pop (25), Gabriel Paraschiv (29), Gabriel Preoteasa (78 – pen.) / Robert Moldoveanu (47)
14.04.2019, ora 15:00
ACS ASU Politehnica Timișoara – ACS Dacia Unirea Brăila 4-0 (4-0)
Cristian Ene (22), Alin Manea (24), Adrian Bedea (28), Alexandru Cherecheş (36)
15.04.2019, ora 18:00
Fotbal Club Argeş – CS Mioveni