Foto: fcpetrolul.ro

După înfrângerea drastică suferită în meciul disputat pe terenul lui ACS ASU Politehnica Timişoara, Mugurel Cornăţeanu şi-a înaintat demisia din funcţia de antrenor principal al FC Petrolul Ploieşti. Acesta a fost deja înlocuit cu experimentatul Gheorghe Multescu (67 ani), care a condus deja primul antrenament în perspectiva duelului cu AS FC Universitatea Cluj, programat sâmbătă.

Alături de un staff alcătuit din Daniel Timofte (antrenor secund), Yuksel Yesilova (preparator fizic) şi Cătălin Mulţescu (antrenor cu portarii), a intrat direct în pâine, devenind al patrulea antrenor din acest sezon al celor de la FC Petrolul Ploieşti, după Leo Grozavu, Octavian Grigore şi Mugurel Cornăţeanu. Mulţescu a mai antrenat de trei ori fosta echipă a Petrolului, în 2003-2004, 2012 şi 2014.

Eduard, promovat de la U19 la echipa mare

Fără antrenor principal nu au stat mult nici cei de la Fotbal Club Argeş, care s-au despărţit sâmbătă de Emil Săndoi, după ce acesta şi-a prezentat demisia înaintea duelului cu AS FC U Cluj. Conducerea clubului piteştean a ales să îl promoveze de la echipa de juniori U19 pe Augustin Eduard (foto, jos), care va fi ajutat în noul său mandat de secunzii Paul Ciobanu şi Valentin Năstase, preparatorul fizic Dan Vasilică şi antrenorul de portari Dumitru Hotoboc.

Eduard a mai fost antrenor interimar la Fotbal Club Argeş în prima parte a sezonului 2017-2018. El va debuta ca antrenor principal sâmbătă, atunci când echipa sa va primi vizita celor de la Aerostar Bacău.

Articol scris de Marian DIMA