Meciul din etapa a 34-a din Liga 2 Casa Pariurilor dintre Ştiinţa Miroslava şi ASU Poli Timişoara va începe la ora 13.00, şi nu la 11.00, cum era programat iniţial. Modificarea orei de start a întâlnirii de sâmbătă, 12 mai, a survenit la solicitarea echipei oaspete, din dorinţa de a permite galeriei venite de la Timişoara să ajungă în timp util la stadionul din Uricani.

Oficialii clubului Ştiinţa Miroslava au acceptat solicitarea conducerii grupării ASU Poli Timişoara de a devansa cu două ore startul întâlnirii, motivând că "fotbalul este pentru suporteri".

"Cu toate că suntem într-o situaţie nefavorabilă din punct de vedere al poziţiei din clasament, rămânem drepţi principiilor noastre şi devizei <<fotbalul este pentru suporteri>>. De aceea am acceptat solicitatea timişorenilor de a muta meciul la ora 13.00, pentru a oferi şansa galeriei oaspete să fie aproape de echipa lor favorită. Cu toate că poate părea un minus pentru noi, credem cu tărie că atmosfera creată va fi una de vis, iar acest lucru îi va mobiliza la maximum pe jucătorii noştri în încercarea de a obţine cele trei puncte. Aşteptăm ca toţi iubitorii echipei noastre să vină la stadionul de la Uricani, pentru o dispută ce se anunţă spectaculoasă", a declarat directorul de imagine al Ştiinţei Miroslava, Codrin Bobu.