Rapid și Petrolul Ploiești se vor întâlni duminică, de la ora 17:00, într-un joc de FIFA, urmând ca toți banii încasați din vânzarea biletelor să fie donați către Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. “Matei Balș”, din București.
Biletele s-au pus în vânzare pe site-ul bilete.ro, la prețul general de 5 lei, îndemnul fanilor petroliști fiind acela de a se mobiliza pentru a umple cele 5 sectoare virtuale destinate ”lupilor galbeni”.
Tichetele se pot achiziționa AICI. „Este un moment dificil, însă trebuie să luptăm #ÎMPREUNĂ pentru a-i ajuta pe cei ce luptă din prima linie cu acest virus!” este motto-ul acestei inițiative.