Sâmbătă s-au disputat primele partide din cadrul etapei cu numărul 12 a eşalonului secund, prilej cu care am asistat la schimbarea liderului. Dunărea Călăraşi a bifat a noua victorie consecutivă din acest sezon, după 2-0 la Suceava şi a depăşit la golaveraj pe AFC Hermannstadt, cele două grupări având câte 28 de puncte.

Totodată, prin golul de sâmbătă, al zecelea din actuala ediţie de campionat, Valentin Alexandru (foto, în portocaliu) a devenit golgeterul eşalonului, având cu unul mai mult decât senegalezul Ndiaye de la Ripensia.

AFC Hermannstadt are nevoie de un egal pentru a redeveni lider

Sibienii pot reveni pe primul loc dacă obţin cel puţin un egal în duelul cu ASA 2013, în ultimul meci al rundei, programat marţi, de la ora 19:30, la Târgu Mureş. Până atunci se va mai disputa un meci din această rundă, derby-ul Vestului dintre ASU Poli Timişoara şi AFC UTA Arad, care va începe duminică, de la ora 15:30.

Cea de-a treia poziţie de pe podium este deţinută în continuare de Chindia, care a învins cu 3-0 pe Metaloglobus, în timp ce Academica, 1-1 la Piteşti şi CS Mioveni, 2-2 la Brăila, completează lista primelor cinci clasate.

Luceafărul, noua "lanternă roşie"

O schimbare s-a consemnat şi în subsolul clasamentului, acolo unde Ştiinţa Miroslava şi CS Baloteşti s-au impus cu 2-1 în duelurile cu Olimpia Satu Mare, respectiv Ripensia. Dacă ieşenii au câştigat pe teren propriu, în schimb ilfovenii s-au impus la Timişoara. În condiţiile în care Luceafărul a fost învinsă de CS Afumaţi, scor 1-2, în meciul disputat la Sânmartin, gruparea bihoreană a trecut pe ultimul loc în clasament.

Lista meciurilor disputate sâmbătă a cuprins şi duelul dintre Sportul Snagov şi Pandurii, aceasta fiind singura partidă în care nu s-au marcat goluri.

Iată rezultatele, programul şi clasamentul la zi:

14.10.2017, ora 11:00

Sportul Snagov – Pandurii Târgu Jiu 0-0

Ştiinţa Miroslava – Olimpia Satu Mare 2-1 (0-0)
Alexandru Izmană (54), Alexandru Marin (76) / Vasile Pop (71)

Foresta Suceava – Dunărea Călăraşi 0-2 (0-1) (foto)
Valentin Alexandru (7), Bogdan Manole (78)

Luceafărul Oradea – CS Afumaţi 1-2 (1-1)
Claudiu Codoban (14) / Alin Zaharia (28), Vlad Tudorache (81)

Ripensia Timişoara – CS Baloteşti 1-2 (0-1)
Adrian Ungureanu (64) / Adrian Hurdubei (18), Alexandru Coman (83 – pen.)

Dacia Unirea Brăila – CS Mioveni 2-2 (2-0)
Cosmin Mihai (3), Alexandru Pop (38) / Roberto Ayza (67 – pen.), Daniel Ene (76)

Fotbal Club Argeş – Academica Clinceni 1-1 (0-1)
Cristian Balgiu (52 – aut.) / Marian Constantinescu (27 – pen.)

Chindia Târgovişte – Metaloglobus Bucureşti 3-0 (2-0)
Georgian Honciu (3), Cristian Cherchez (34), Alin Nisipeanu (59)

15.10.2017, ora 15:30

ASU Politehnica Timişoara – AFC UTA Arad

17.10.2017, ora 19:30

ASA 2013 Târgu Mureş – AFC Hermannstadt