Foto: Gazeta Nouă

După 23 de luni şi jumătate, formaţia ardeleană a marcat din nou mai mult de trei goluri în deplasare

Meciul dintre CSM Slatina şi U Cluj a început cu stângul pentru oaspeţii, căpitanul Dican provocând un penalty, transformat de Rogoveanu (5), dar prima repriză s-a terminat la egalitate după reuşita de excepţie a lui Taub, cu un şut spectaculos din afara careului (28).

După pauză, Dican s-a revanşat pentru eroarea de la penalty-ul din prima repriză şi a reuşit o dublă, între cele două reuşite ale sale strecurându-se cea a lui Meşter, astfel că scorul a luat proporţii. Tabela a fost închisă de gazde, prin Ianis Stoica, care a marcat cu două minute înainte de final.

Meciul de duminică a fost primul după aproape doi ani în care clujenii au marcat mai mult de trei goluri în deplasare şi le-a asigurat acestora evitarea retrogradării directe din punct de vedere matematic. Ardelenii sunt la 17 puncte distanţă de primul loc direct retrogradabil, ocupat chiar de învinsa lor, CSM Slatina, dar ambele echipe mai au de jucat câte cinci meciuri fiecare, aşa că diferenţa de puncte nu mai poate fi recuperată de olteni.

Clasamentul celor două grupe din play-out după prima etapă este următorul:

  • Grupa A: 1. AFC Farul 33p; 2. U Cluj 32p; 3. Metaloglobus 30p; 4. Comuna Recea 26p; 5. Ripensia 23p; 6. CSM Slatina 15p; 7. Pandurii Lignitul 13p
  • Grupa B: 1. Petrolul 34p; 2. Viitorul Pandurii 32p; 3. SCM Gloria Buzău 29p; 4. Concordia Chiajna 25p; 5. Unirea Slobozia 20p; 6. CSM Reşiţa 19p; 7. Aerostar 10p

 

Articol scris de Mihai ANDRIEŞ