Cele două echipe argeşene din Liga 2 Casa Pariurilor, CS Mioveni şi Fotbal Club Argeş se află în plină desfăşurare cu pregătirea de iarnă. Ambele şi-au reluat antrenamentele de peste două săptămâni, au disputat deja meciuri amicale, iar în această perioadă se află în plin în cantonament de pregătire

Mioveniul, pregătire la Mogoşoaia şi încă cinci amicale

CS Mioveni s-a pregătit pe plan local timp de două săptămâni, după care, de luni, a intrat într-un cantonament la Mogoşoaia pentru 14 zile. Înaintea acestuia, sâmbătă, echipa lui Laurenţiu Roşu a disputat şi un prim amical al acestei ierni, contra Unirii Bascov, liderul Ligii a IV-a din Argeş.

În acest meci, Mioveniul s-a impus cu 3-1, prin golurile lui Florescu, Vintilă şi Andrei Neagoe. Pentru galben-verzi au evoluat în acest meci: Croitoru – Tirică, Traşcu, Florin Ilie, Şchiopu – Lazăr, Neagu – Neacşu, Florescu, Rădescu – Năstăsie, pe parcurs mai intrând Negoiţă, Gugu, Gherghe, Burnea, Mîrzeanu, Neagoe, Alexe, Pirtea, Arsenică, Vintilă.

La capitolul transferuri, CS Mioveni a oficializat până acum doar transferul lui Florin Ilie, în timp ce Cristian Andor şi Alexandru Ichim au părăsit echipa cu destinaţia ACS Petrolul 52.

Următoarele meciuri de pregătire ale Mioveniului sunt:

  • 3 februarie: CS Mioveni – Abatorul Slobozia (la Buftea)
  • 7 februarie: CS Mioveni  – CS Baloteşti (la Buftea)
  • 10 februarie: CS Mioveni – Metaloglobus (la Buftea)
  • 14 februarie: CS Mioveni – CS Afumaţi (nu s-a stabilit locaţia)
  • 17 februarie: CS Mioveni – Chindia Tîrgovişte (la Mioveni)

Iată şi lotul pe care îl are la dispoziţie Laurenţiu Roşu în cantonamentul de la Mogoşoaia:

  • Flavius Croitoru, Bogdan Preda, Valentin Sima – portari
  • Andrei Tirică, Ciprian Negoiţă, Andrei Traşcu, Florin Ilie, Costinel Gugu, Robert Gherghe, Mihai Şchiopu, Ionuţ Burnea, Eduard Stoica, Cătălin Alexe – fundaşi
  • Eduard Neacşu, George Pirtea, Ionuţ Rădescu, Rareş Lazăr, Alexandru Neagu, Eduard Florescu, Ionuţ Mîrzeanu, Andrei Neagoe, Bogdan Arsenică, Roberto Ayza – mijlocaşi
  • Cosmin Năstăsie, Mihai Vintilă, Sebastian Ivan – atacanţi

Două cantonamente pentru Fotbal Club Argeş

Cealaltă reprezentantă a judeţului Argeş în sezonul 2017-2018 din Liga 2 Casa Pariurilor a început pregătirea de iarnă cu câteva zile înaintea colegei de serie, alb-violeţii venind din vacanţă încă de pe 15 ianuarie. Pentru piteşteni a urmat o perioadă de pregătire pe plan local în regim normal, în timp ce acum echipa se află în regim de cantonament, la Hotelul IATSA Ştefăneşti, antrenamentele fiind făcute tot la Piteşti.

Echipa lui Emil Săndoi a disputat până acum deja două meciuri amicale, 2-1 cu Unirea Bascov (goluri Alin Popa şi Buhăescu) şi 1-1 cu FC Aninoasa (gol Alin Popa), în timp ce un al treilea va avea loc peste două zile, cu Academica Rapid, toate aceste trei jocuri disputându-se sau urmând a se disputa pe terenul sintetic de la Bradu.

Până la începerea campionatului, Fotbal Club Argeş mai are programate încă cinci partide amicale, două dintre ele, ultimele ale iernii, urmând a se disputa în cadrul cantonamentului de la Mogoşoaia care are loc în perioada 13-17 februarie.

Iată programul următoarele meciuri amicale:

  • 1 februarie: Fotbal Club Argeş – Academia Rapid (la Bradu)
  • 7 februarie: Fotbal Club Argeş – Chindia Târgovişte (la Piteşti)
  • 10 februarie: Fotbal Club Argeş – ACS Petrolul 52 (la Piteşti)
  • 14 februarie: Fotbal Club Argeş – Metaloglobus (la Buftea)
  • 17 februarie: Fotbal Club Argeş – SC Popeşti-Leordeni (la Buftea)

Iată şi lotul pe care îl are la dispoziţie Emil Săndoi în primul cantonament al echipei, cu menţiunea că Marius Albu, Andrei Nilă şi Adrian Stoica, sunt indisponibili din cauza accidentărilor:

  • Octavian Popescu, Nicuşor Grecu, Alexandru Oprican – portari
  • Dorinel Oancea, Mădălin Ciucă, Bogdan Vişa, Cătălin Stan, Costinel Tofan, George Cotigă, Ionuţ Mihăescu, Daniel Şerbănică – fundaşi
  • Antonio Cruceru, Raul Costin, Alin Popa, Radu Bîrzan, David Andrei, Andrei Panait, Sorin Tăbăcariu, Ionuţ Năstăsie, Ionuţ Şerban, Robert Grecu – mijlocaşi
  • Vasile Buhăescu, Mădălin Martin, Cătălin Barbu – atacanţi