Pe frf.ro veți descoperi după fiecare etapă din Liga 2 o statistică  celor mai interesante şapte cifre ale rundei respective.

Ediţia 2016-2017 a eşalonului secund a consemnat schimbarea sistemului competiţional, prin trecerea de la formatul cu două serii la cel cu una singură şi renunţarea la faza de play-off şi play-out. Competiţia a debutat cu 20 de echipe la start, în 2016 urmând a se disputa şi două runde din returul campionatului.

Iată cele mai interesante şapte cifre ale rundei:

55 de goluri s-au marcat în cele nouă partide disputate sâmbăta trecută, consemnându-se o medie de 6,11 goluri pe meci

15 ani, 9 luni şi 28 de zile este recordul de vârstă pentru cel mai tânăr jucător care a evoluat în ediţia 2016-2017. Este vorba de portarul Adelin Paşca de la Şoimii Pâncota, născut pe 9 octombrie 2000

5 goluri au fost marcate din lovituri de la 11 metri, două dintre ele fiind acordate aceleiaşi echipe, CS Afumaţi. Cei cinci marcatori sunt Alin Zaharia, Verdeş (ambii Afumaţi), Chipirliu (Juventus), Hadnagy (Sepsi) şi Bragă (Tărlungeni). Al şaselea penalty al etapei a fost ratat de arădeanul Copil

37 de ani şi 3 luni fără două zile a fost vârsta lui Laurenţiu Ivan în partida cu Dunărea Călăraşi. Născut pe 8 mai 1979, fundaşul brăilenilor este decanul de vârstă al noului sezon al Ligii 2

123 de săptămâni s-au scurs de la ultima partidă în care CS Mioveni nu a mai primit patru goluri în Liga 2. Evenimentul s-a produs pe 29 martie 2014, atunci când ASA Târgu Mureş a învins cu 4-0, prin golurile lui Verdeş (3) şi Huiban

8 luni şi 12 zile au trecut de când un jucător a reuşit să marcheze de patru ori într-un singur meci. Precedenta performanţă i-a aparţinut lui Marius Matei, pe 25 noiembrie anul trecut, în meciul dintre FC Braşov şi Metalul Reşiţa, scor 11-2. În actualul sezon, Alin Zaharia a fost cel care şi-a trecut în palmares "poker"-ul, atacantul Afumaţiului marcând de patru ori din postura de rezervă

3 dueluri au avut loc între UTA Bătrâna Doamnă şi CSM Râmnicu Vâlcea în întreaga istorie celor două cluburi, toate terminându-se la egalitate: 1-1, 0-0 şi, acum, 2-2