Pe frf.ro veți descoperi după fiecare etapă din Liga 2 o statistică celor mai interesante şapte cifre ale rundei respective.

Ediţia 2017-2018 a eşalonului secund este cea de-a doua din istoria competiţiei în formatul cu o singură serie. În noul sezon participă 20 de echipe, în 2017 urmând a se disputa şi primele două etape ale returului.

Iată cele mai interesante şapte cifre ale celei de-a opta runde:

8 meciuri le-au trebuit celor de la Foresta Suceava pentru a bifa primul succes în acest sezon. Victimă le-a fost CS Mioveni, învinsă cu 2-0, într-un meci disputat la Suceava. În urma acestui rezultat, în clasamentul Ligii 2 nu mai figurează echipe fără victorie

1024 de zile au trecut de la ultimul meci disputat de argentinianul Laso în România. Mijlocaşul sud-american a intrat pe teren luni, în tricoul celor de la ASA 2013, la 2 ani, 9 luni şi 20 de zile de la ultimul meci jucat pentru Olimpia Satu Mare, pe 29 noiembrie 2014, în eşecul suferit în faţa celor de la Şoimii Pâncota

5 meciuri consecutive fără victorie are AFC UTA Arad, fiind singura echipă aflată în această situaţie neplăcută. Pe rânArădenii au remizat cu CS Mioveni, au pierdut cu AFC Hermannstadt, au remizat cu CS Baloteşti şi apoi au pierdut cu CS Afumaţi şi Dunărea Călăraşi

30 de goluri au marcat în opt etape cei de la Ripensia, fiind primii care au ajuns la această cotă. Timişorenii au cel mai bun atac din Liga 2, fiind urmaţi de Dacia Unirea Brăila, cu 25 de goluri şi Chindia cu 22 de reuşite

1 singură echipă nu a terminat vreun meci la egalitate până după această etapă. Este vorba de AFC Hermannstadt, care are şapte victorii şi o înfrângere şi zero în dreptul remizelor. Sibienii s-au aflat la egalitate la acest capitol cu ASU Poli, însă timişorenii au remizat în runda a opta, 2-2 cu CS Baloteşti 

287 de zile au trecut de când Andrei Antohi a marcat ultima dată în eşalonul secund, fix în poarta actualei sale echipe. Atacantul transferat în acest sezon de Luceafărul Oradea a debutat cu gol pentru gruparea bihoreană, precedenta sa reuşită fiind realizată în tricoul celor de la Academica Clinceni, în eşecul suferit pe 3 decembrie 2016, în faţa celor de la Luceafărul, scor 1-3

3 sunt echipele care nu au obţinut victorii pe teren propriu după opt etape. Este vorba de AFC UTA Arad, Pandurii şi Ştiinţa Miroslava, care au trei, respectiv două şi una partide încheiate la egalitate, în celelalte meciuri fiind consemnate înfrângeri pentru echipele menţionate