Pe frf.ro veți descoperi după fiecare etapă din Liga 2 o statistică celor mai interesante şapte cifre ale rundei respective.

Ediţia 2017-2018 a eşalonului secund este cea de-a doua din istoria competiţiei în formatul cu o singură serie. În noul sezon participă 20 de echipe, în 2017 urmând a se disputa şi primele două etape ale returului.

Iată cele mai interesante şapte cifre ale celei de-a noua runde:

2 mai 2001 este data naşterii lui David Raul Miculescu (foto, în stânga), tânărul atacant care a debutat în această rundă la AFC UTA Arad. La 16 ani, 4 luni şi 21 de zile este al doilea cel mai tânăr debutant al echipei, dar şi primul jucător născut în acest mileniu care a evoluat în Liga 2 pentru AFC UTA Arad

3 puncte au reuşit să obţină oaspeţii în această rundă, prin victoria cu 2-1 bifată de Ştiinţa Miroslava la Baloteşti. Aceasta a fost cea mai slabă etapă din acest sezon pentru echipele vizitatoare, fiind şi a doua etapă a campionatului în care nu se înregistrează rezultate de egalitate

6 victorii consecutive are Dunărea Călăraşi, în timp ce AFC UTA Arad are tot şase dar meciuri consecutive fără victorie. Cu cele 18 puncte adunate, dunărenii au urcat în premieră pe locul 2 în clasament, în timp ce arădenii au ajuns pe locul 16

390 de zile au trecut de la ultimul meci de campionat în care ASA 2013 Târgu Mureş a primit cel puţin patru goluri. Precedentul record negativ dinaintea eşecului suferit la Metaloglobus a fost un 2-4 cu FC Botoşani, în Liga I, pe 29 august 2016

4 goluri din lovituri de la 11 metri au Valentin Alexandru (Dunărea) şi Costel Roşu (Dacia Unirea Brăila), liderii Ligii 2 la acest capitol. Atacantul Dunării l-a egalat pe jucătorul brăilenilor cu reuşita din această etapă, în victoria echipei sale cu 3-1 în faţa celor de la Pandurii

6 sunt jucătorii care au marcat de cel puţin trei ori într-un meci din actuala ediţie de campionat. Lider este atacantul Ripensiei, Ndiaye – care a marcat de 7 ori în poarta Forestei, urmat de alţi cinci jucători cu câte o triplă. Este vorba de colegul său Dumiter, vârful Chindiei – Cristi Cherchez, veteranul Daciei Unirea – Frunză şi coechipierii Mioveniului, Năstăsie şi Rădescu, ultimul autor al unei triple în această rundă

3 sunt echipele care au doar un singur gol primit pe teren propriu: AFC Hermannstadt, Sportul Snagov şi Chindia Târgovişte, fiind lideri într-un clasament neoficial al defensivelor în meciurile disputate "acasă"