Pe frf.ro veți descoperi după fiecare etapă din Liga 2 Casa Pariurilor o statistică celor mai interesante şapte cifre ale rundei respective.
Ediţia 2017-2018 a eşalonului secund este cea de-a doua din istoria competiţiei în formatul cu o singură serie. În noul sezon participă 20 de echipe, în 2017 urmând a se disputa şi primele două etape ale returului.
Iată cele mai interesante şapte cifre pentru runda cu numărul 34:
18 luni au trecut de la ultimul meci în care CS Baloteşti au marcat, pe teren, trei goluri în deplasare. Înaintea victoriei de la Piteşti, din această rundă, ilfovenii (foto) au învins pe Unirea Tărlungeni, cu 3-1, pe 12 noiembrie 2016
10 etape consecutive fără punct pierdut a fost recordul celor de la AFC Hermannstadt, întrerupt în această rundă de egalul cu Chindia. Seria, care a inclus şi două victorii la masa verde, a început din etapa a 25-a şi a cuprins doar victorii fără gol primit
9 goluri a marcat Vlad Rusu (Luceafărul Oradea) în 2018, fiind cel mai bun marcator din Liga 2 în acest an. El este urmat în acest clasament neoficial de Valentin Alexandru (Dunărea Călăraşi), cu opt reuşite.
349 de zile au trecut de la ultimul meci jucat de Bogdan Dascălu în Liga 2. Sosit în iarnă la ASU Poli, sub formă de împrumut de la Concordia Chiajna, acesta a evoluat pentru prima dată în actuala ediţie de campionat, în meciul cu Miroslava. Dascălu nu a mai evoluat într-un meci de campionat din 28 mai 2017, când a fost titular în poarta Olimpiei, în victoria din deplasare, cu Foresta, scor 4-0
34 de etape au trebuit să treacă pentru ca Ştiinţa Miroslava să beneficieze de un autogol în campionat. Ghinionistul s-a numit Dănuţ Bilia, care a fost creditat cu autogol la ultima fază a meciului cu ASU Poli, aducându-le victoria celor de la Miroslava
61 de jucători diferiţi au figurat pe foile de joc din actuala ediţie de campionat pentru Foresta Suceava. Cel mai nou nume este cel al lui Emilian Daraban, născut în 1999, care a fost rezervă nefolosită în meciul cu Pandurii, din actuala rundă
15 goluri primite pe teren propriu, în prima repriză, are în acest moment Fotbal Club Argeş, fiind lider în acest clasament inedit. Pe locul secund se află Ştiinţa Miroslava, cu 14, în timp ce pe locul trei se află Pandurii cu 13 goluri primite